duminică, 29 aprilie 2012

La "cules" de pietricele

Ieri, in parc, tati a "cules" cateva pietricele pentru o activitate Montessori (practical life, dar si senzoriala), pe care imi doream de atata timp sa o facem! Am dus azi cu noi pietricelele si o bucatica de carton, ca sa existe un pic de contrast, si am lasat-o pe M. sa le sorteze in fel si chip...in functie de marime, nuante, forma si ce altceva i-a mai trecut ei prin cap. Daca am fi avut mai multe, am fi putut lucra mai complex. Oricum, e un joc atat de placut, mai ales cand afara e foarte cald, iar pietricelele sunt atat de racoroase :)



Am mers dupa aceea sa vizitam copaceii nostri dragi si am observat ca in acea zona erau cateva pietre "ofertante", pe care nu ne-am putut abtine sa nu le gazduim in casuta noastra... M. a fost atat de fericita sa sape cu degetelele in pamantul umed, sa curete "mizeria" de pe pietricele.

     

Dupa ce ne-au obosit piciorusele de la atata umblatura, ne-am odihnit putin pe bancuta si i-am dat "sa pape" rucsacelului-maimutica.


Am spalat eu pietricelele aduse de afara, dupa care am lasat-o pe M. sa le mai spele o data, sa le frece bine cu periuta, apoi sa le clateasca bine de tot (iarasi o foarte buna activitate montessoriana). Ultimul pas in curatarea lor a fost o fierbere a lor timp de 20 minute.

     

Acum mai trebuie doar sa dam frau liber imaginatiei noastre, sa vedem ce vom face cu mini-colectia de pietricele!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Traduceți