duminică, 3 iunie 2012

A disparut coaja oului!!!


Pentru ca e duminica, avem zi de experiente. Pentru azi am ales sa studiem coaja de ou... Am spalat si pastrat coaja de la cateva oua consumate pe parcursul acestei saptamani, iar azi M. a facut un exercitiu de tip Montessori practical life: am lasat-o sa observe cat de casanta este coaja de ou si cat de mult de poate marunti...chiar transforma in faina. Am pus cojile in mojarul ei si am lasat-o sa le "batuceasca" atata cat si-a dorit.



Inca din timpul saptamanii (mai exact miercuri) am inceput pregatirile pentru experimenul acesta. Ideea a fost preluata de aici si mi-am dorit din prima clipa in care am vazut-o, sa o punem si noi in aplicare, doar ca uitam de fiecare data sa pregatesc din timp oul...ma trezeam duminica spunand: "Of, iar am uitat de ou!"

Asa, va spuneam ca am inceput de miercuri pregatirile, adica: am spalat bine de tot oul si l-am asezat intr-un borcanel, dupa care am turnat otet alb peste el. Imediat s-a produs un efect superb de observat impreuna cu cei mici: o multitudine de bule de aer au inceput sa se ridice de pe coaja de ou! Aveai impresia ca fierbe in apa! M. a fost atat de impresionata!


Am pus capac pentru ca nu mirosea deloc placut tot otetul acela si l-am bagat la frigider (poate ca daca nu ar fi stat la rece, experimentul ar fi avut un rezultat mai spectaculos, dar eu ma ingrozesc la gandul ca trebuie sa vad, timp de 3-4 zile, un ou la caldura...). Dupa 24 de ore am constatat ca otetul in care era oul era plin de "resturi" maronii, urate-urate! Am varsat otetul vechi si l-am inlocuit cu unul nou, dupa care l-am lasat din nou in frigider. Am repetat acesti pasi zi de zi, impreuna cu M. care era tare curioasa sa vada ce mai face azi oul din otet. Si am constatat asa: in prima zi, s-a strans mult material maroniu prin tot borcanul. A doua zi, oul a inceput sa-si schimbe culoarea...sa prinda o nuanta deschisa de tot la culoare si aveam impresia ca devine "transparent" si parea ceva mai mare decat dimensiunea lui initiala!


Azi, dupa 3 zile asa arata oul: tranparent, incat se vedea cum se misca galnenusul in interior, si muuult mai mare (de-abia am reusit sa-l scot din borcan)! Nu va recomand sa il scoateti din borcan cu ajutorul unei linguri, deoarece il puteti crapa. 

Am constatat diferenta de textura (in bolul albastru, coaja de ou, iar in bolul verde, membrana oului, deoarece coaja era deja dizolvata...DISPARUSE CU TOTUL!).


Dupa aceea ne-am jucat de-a mingiuta cu oul care a stat in otet! Era extrem de gumos, dar suficient de ferm cat sa poti sa-l balansezi, nu lovesti! (de la distanta mica, incepeti cam de la 2 cm) de masa si sa sara inapoi, exact ca o mingiuta. Am uitat complet sa filmam, atat de prinsi am fost cu totii de "minunatie"... Dupa ce l-am testat suficient, l-am lovit putin mai tare de bol, ca sa se sparga si sa putem pipai membrana si vedea interiorul.



Experimentul se poate "duce" mai departe, dar asta lasam pentru saptamana viitoare (nici M. nu stie inca ce surpriza o mai asteapta)!

Informatii "tehnice":

Coaja oului (formata, in principal, din carbonat de calciu) este dizolvata de otet (care are in compozitie in jur de 4% acid acetic). In urma acestei reactii chimice se elibereaza dioxid de carbon, pe care noi il vedem sub forma de bule de aer le suprafata cojii de ou. 
Oul creste semnificativ in dimensiuni deoarece este format din 90% apa, pe interior, iar membranele lui, semi-permeabile, permit otetului si unei parti de apa din el, sa intre in ou, proces numit osmoza. Daca doriti sa mariti si mai mult dimensiunile oului, il puteti pastra un timp chiar in apa, in loc de otet (sursa).


2 comentarii:

  1. un experiment foarte interesant si cred ca si pe placul celor mici daca nu ii deranjeaza foarte tare mirosul de otet si membrana miscatoare ce se obtine :). Transformarea de zi cu zi cred ca este insa foarte atractiva pentru pitici.
    vavaly

    RăspundețiȘtergere
  2. Si M. e foarte sensibila la mirosuri, dar cand a vazut mingiuta saltareata, a uitat cu totul sa mai strambe din nasuc :)))) Tot experimentul in sine este atractiv, pana si faptul ca, oul nu miroase a stricat...daca vorbim despre mirosuri :)))

    RăspundețiȘtergere

Traduceți