miercuri, 11 iulie 2012

Activitati pe teme acvatice


Azi ne-am delectat doar cu activitati ce ne trimit cu gandul la apa, muuuulta apa!

Sirene fermecate

Am reluat aceasta superba carte-puzzle, despre care am mai scris aici si de care M. nu se satura niciodata, in special din cauza faptului ca are si puzzle inclus.

Animale de mare

Ador cartile celor de la editura Prut, iar aceasta nu se lasa cu nimic mai prejos decat altele pe care le-am indragit pana acum! 
Este vorba de o carte din carton gros, foarte rezistent si de o calitate minunata, cu figurine magnetice si glosar pe ultima pagina. Textul este unul extrem de simplu, ceea ce e de inteles de vreme ce accentul cade pe invatarea animalelor acvatice. Copilasului i se spune unde sa aseze fiecare figurina in parte (motiv pentru care cei ce inca nu stiu sa citeasca trebuie ajutati de catre parinti).

Luna-Betiluna si Dora-Minodora in tara lui Peste-Mamaliga-Prapadeste

M-ei ii place atat de mult de papusile albastre ale Anamariei Smigelschi! Saptamana trecuta am vazut cum s-au descurcat printre pasari si insecte, azi le-am urmarit intr-o noua aventura/incurcatura in care au intrat, de aceasta data printre pesti.
Adoram faptul ca pe coperta exista un fel de "inventar" cu poza si nume, al tuturor celor care sunt pomeniti in carte, este un mod foarte usor si placut de a asimila ceva educativ.

Aventurile unui fir de nisip

Ana-Maria Lembrau (editura Nemira) este cea care spune povestea in versuri a unui firicel de nisip tare curajos si curios in fire, care se hotaraste ca vrea sa cunoasca lumea din jurul lui, catarat pe spatele Noctilucai. Peisajul ce i se intinde in fata ochilor este unul mirific, pasii pe care ii face el in recunoasterea unui rechin, sepiei, submarinului sunt cei pe care ii face micutul caruia ii citim povestea atat de frumos spusa.
Este o carte educativa, ce inspira celui mic ideea de independenta, curaj asumat, curiozitate, dorinta de depasire a limitelor propri si, nu in ultimul rand, ii familiarizeaza cu lumea atat de diversa si miraculoasa a oceanului.
Ma incanta foarte mult faptul ca finalul cartii ii este dedicat unui copil ("pui de om", cum il numesc Firul si Noctiluca) care, la randul lui, parcurge experienta studierii, de aceasta data a taramului apelor, cu ajutorul unui submarin.
  
 

Row, row, row your boat

Este singurul cantecel la care m-a putut duce gandul azi...e atat de calm, senin si placut, incat starea noastra de spirit nu a avut decat de castigat de pe urma invatarii lui.

Mandala, o poveste de suflet

Deoarece ne-a adus atat de multa fericire si bucurie in suflete, acestei minunatii i-am acordat spatiul ei separat, intr-o postare pe care o puteti citi aici.



(3 ani si 7 luni)


4 comentarii:

  1. O lectie superba, e minunat de ati facut....iar cu mandala m-ai dat gata sunt incantatoare!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumim frumos, Alina! Ma bucur ca iti plac toate asa de mult, astept sa-mi spui daca faceti si voi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mandala am facut, dar nu asa minunate, din cele simple...cred ca aceea cu calutii de mare o sa fie un succes, cea mica doarme cu un calut de mare de cand s-a nascut, e preferatul ei pe care il luam peste tot cu noi!

    RăspundețiȘtergere
  4. Fantastic! Nu imi vine sa cred ce coincidenta frumoasa e aceasta! Sigur va veti distra de minune, noi scoatem cel putin doua exemplare, testam, probam, lucram separat, impreuna, e minunat!
    Sa ne tii la curent, te rog!

    RăspundețiȘtergere

Traduceți