vineri, 18 ianuarie 2013

Si tu esti timid?

"Ai simtit vreodata ca nu stii ce sa spui? Ca atunci cand cineva te intreaba cum te numesti cuvintele ti se opresc brusc, de parca nu vor sa mai iasa afara? Iar cand reusesti in cele din urma sa le rostesti, o faci atat de incet incat abia esti auzit. Te simti atat de rusinat!"


Asa incepe Si tu esti timid?, cea de-a treia carte din colectia Mai bine vorbim despre asta (editura Gama - autor Jennifer Moore-Mallinos, ilustratii Marta Fabrega, traducere Laura Frunza).


Noua tare bine ne prinde aceasta carte - M. este o fetita extrem de timida, dar cum acest fapt nu este strain nici de mine, nici de taticul ei (amandoi fiind timizi, mai ales in copilarie), nici nu ma asteptam sa am un copil care sa sparga usile cu pumnii... O inteleg perfect, ii intuiesc toate starile ce vin avalansa asupra ei, asa ca nu tabarasc pe ea, nici cu sfaturi, nici cu presiuni care mai de care. Prefer sa las totul sa curga normal, eu doar sa o sprijin, sa ii citesc, sa ii dau exemple de alti copii care trec prin aceleasi stari ca si ea - asta cred ca o va intari si ajuta extrem de mult.

Va dau ca exemplu o frantura din experienta noastra de azi - in plimbarea de dimineata am inclus si o mica oprire la librarie, pentru a cumpara creioane si baloane rosii, pe care urma sa le folosim in lectia de azi. Vanzatoarele o cunosc bine pe M., au tabarat pe ea cu fel de fel de intrebari (imi amintesc doua in acest moment: "Vai, ce cizme frumoase ai, nu vrei sa facem schimb?" sau "Iti place sa inveti acasa? Pe vremuri, doar printesele aveau profesor acasa!"), timp in care M. nu scotea niciun sunet. La un moment dat, pe un ton foarte ferm si putin ridicat a spus doar atat: "Taceti! Vreau sa gandesc!" S-a facut liniste, ea a zambit, am stiut ca e momentul sa iesim din libarie, copilul daduse o lectie unor doamne care, sunt convinsa, nu au aprobat determinarea ei, faptul ca nu o cert etc etc.


In continuarea ideii de mai sus, va las sa cititi franturi din Sfaturi pentru parinti (aflate la sfarsitul cartii), unde gasim explicatii excelente pentru ce inseamna a fi timid, ce nu trebuie sa facem, ce trebuie sa facem, sugestii, precum si ce ar trebui sa faca la scoala un copil timid:

"A fi timid nu este acelasi lucru cu a fi introvertit. Copiii timizi interactioneaza cu ceilalti mult mai putin decat si-ar dori. Ei simt nevoia sa se apropie de ceilalti copii, dar in acelasi timp evita situatiile de acest fel. [...] Cel mai bine este sa evitati comentariile despre timiditatea copilului cand este si el de fata - Esti foarte timida, Nu-ti va raspunde, Ii este rusine si asa mai departe. Deseori, oamenii timizi au un nivel foarte scazut al respectului de sine. Daca faceti comentarii negative in timp ce ei vorbesc, atunci vor fi mai atenti la ce gandesc ceilalti, decat la ce incearca sa spuna."

Cel mic este sfatuit in legatura cu modalitatea in care isi poate face prieteni, in cazul in care este timid...


Sa respecte si sa nu ironizeze niciodata un copilas timid.


Dar cel mai mult imi place fragmentul in care sunt prezentate motivele pentru care Maria, Radu si Paula sunt speciali, in ciuda faptului ca sunt copii timizi:

"Dar tu? Cu siguranta exista multe lucruri care te fac sa fii special!"


Am facut rapid pentru M. o mini-carticica (dupa acest tutorial) - in stil origami, dintr-o singura coala de hartie, fara lipici, doar pliand si taind intr-un singur loc!
Aceasta carticica am numit-o "De ce sunt eu special?" si am rugat-o pe M. sa imi spuna motivele pentru care ea se simte speciala. Mi-a spus, fara sa stea pe ganduri:

"Eu sunt speciala pentru ca stiu sa gatesc si sa dansez!"

Am trecut in carticica: data, varsta pe care o are M. acum, precum si cele doua afirmatii.  Lista ramane deschisa, iar de fiecare data cand va mai realiza, de una singura, ce motive o fac sa fie speciala, vom nota acele lucruri.


O alta parte excelenta a cartii este cea in care cel mic este invatat sa numere pentru a se linisti atunci cand emotiile il coplesesc:
"Unu, doi trei... Unu, doi, trei... Unu, doi, trei... Nu-i asa ca te simti mai bine acum?"


Este motivul pentru care am cumparat trei baloane rosii: practic, am imbinat simbolul cartii (fetita ce se ascunde dupa balonul rosu), cu exercitiul de numarat - am invatat ca, in loc sa ne ascundem dupa balon, mai bine ne imaginam ca numaram trei baloane rosii dupa care ne jucam cu ele, aruncandu-le cat se sus putem!



Acum, M-ei ii place jocul de imaginatie, sper din tot sufletul sa gaseasc si resursele interioare necesare pentru a-l pune in practica in prezenta strainilor!




16 comentarii:

  1. Camelia, eu nu stiu cat e de timida M., stiu doar ca e FOARTE selectiva (eu nu simtit-o nicidecum timida:)), dar stiu despre ce vorbesti. Ai facut o prezentare a cartii minunata, asa cum sunt si precedentele din aceasta colectie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Raluca, multumesc mult!
    Sa stii ca tu ai fost exceptia din viata ei, dar s-ar putea sa ai dreptate si in privinta selectivitatii, eu nu ma gandisem la asta pana acum.

    Va pupicam mult!

    RăspundețiȘtergere
  3. Pare tare frumoasa cartea. Una nu stiu ce fel de copil este - timid?introvertit? FOARTE selectiv? ... Dar deja ea singura incepe sa tina sub control emotiile astea care o coplesesc uneori, si e o curajoasa si-o luptatoare de care sunt tare, tare mandra.

    Iar tu, draga M., esti speciala dintr-o mie de alte motive care se vad asa de bine: pentru ca numai tu stii sa ai grija de papusa ta, pentru ca numai tu ai putut nascoci meseria de ceasornicar-restaurator de sperante etc. etc. etc.

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumim din suflet, Andru!

    Ma bucur atat de mult ca Una evolueaza, si emotional, asa de frumos!!! Suntem si noi mandri de ea, mult, mult.

    RăspundețiȘtergere
  5. sincera sa fiu, eu nu ii inteleg pe cei care vor sa se bage fortat in sufletul copilului...daca ai un bebe in brate, se reped sa ti-l ia sa-l pupaceasca; ii pun intrebari de-a valma...si-apoi:" ce ai, ce esti asa rusinos....doar esti copil mare! "
    exista acel cerc al intimiatatii pe care oricare dintre noi doreste sa nu i-l invadeze decat persoanele pe care le dorim noi.
    Eu si D. suntem timizi, dar amandoi avem o ambitie de a ne depasi timiditatea ca sa parem curajosi :) Da, D. este exact ca si mine. Uneori, din cauza timiditatii, am pierdut multe....la baza ei sta o teama, o frica....Cand D. trebuia sa cante in fata unei multimi mari de oameni, i-am spus ca fiecare il asculta cu mare drag si sa se uite la mine. SI a mers!
    Da, copii timizi au totusi persoane pe care , desi nu le cunosc, le accepta din prima si vorbesc cu ele...asta pentru ca stiu cum sa interactioneze cu copiii.
    Si eu am la clasa de scoala duminicala, o fetita extrem de timida....uneori, trebuie sa stea si bunica ei in clasa cu noi. Cand vine, ii urez bun venit....dar nu pe un ton ff vesel pentru ca se retrage in ea...Apoi, o rog sa se aseze pe ce scaunel doreste ea. UNeori, nu vrea sa stea, agatandu-se de haina bunicii . II spun sa stea linistita, pentru ca bunica ramane cu noi. Cand avem vreun joc, nu o solicit din prima niciodata, normal...ma uit cu coada ochiului la ea....si cand simt ca ii vine si ei randul, o provoc sa joace...raspunsul ei intarzie....pentru ca e timida...dar vine...doar ca trebuie sa ai multa rabdare si sa nu o fortezi niciodata. Spre sfarsitul orelor noastre, e foarte implicata :)...nu interactioneaza prea mult cu ceilalti copii, dar doreste sa faca tot ceea ce facem si noi.

    Si pentru ca tot ai abordat acest subiect, nu crezi ca:
    -timiditatea oarecum se invata, se copiaza? :)
    Daca un copil are parinti indrazneti, rar va fi timid :))
    Daca sunt timizi si rusinosi, mai mult ca sigur el va invata sa fie ca si ei. Si mi se pare normal.
    Nici eu si nici sotul nu excelam in indrazneala :))) si chiar nu imi pare rau...dar situatiile in care am fost pusi, serviciile (sotul interactioneaza cu fff multi oameni ) , eu la fel...ne-a facut sa ne schimbam....si da, timiditatae nu inseamna ca esti introvertit: nicidecum!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Offf, Coca - si pe mine ma urmareste o expresie, inca de cand eram mica (Ti-a mancat pisica limba?), iar acum, cand aud oamenii intreband-o pe M. aceeasi porcarie, iau foc!

      Eu cred ca, mai degraba genetic se transmite aceasta latura a caracterului - evident, o foarte mare influenta o are si modelul parintilor. Dar, stai sa vedem putin ce intelegem, in ziua de azi, prin a fi timid? Daca esti la locul tau si nu te tot bagi ca o musca si dai intr-una din gura, gata - esti timid! Ei bine, daca asta inseamna sa fii timid, atunci vreau ca M. sa fie timida, sa stea la locul ei, sa-si vada de treaba, fara sa enerveze ca o radio pe care nu-l poti inchide...
      Un exemplu, exact precum al fetitei timide din clasa ta, este si in carte- un clovn alege un copil timid, din public. Acesta mai mult ii incurca "numarul", iar concluzia este ca ar fi fost mai inspirat sa lase un copil vorbaret sa se ofere drept voluntar!
      Si, da, ai dreptate - a fi timid nu inseamna a fi introvertit, mai putin pregatit pentru viata etc.
      Iti dau exemplul meu - cand am inceput practic pedagogica, era sa lesin, tremuram si imi transpirau mainile in asa hal, incat s-au speriat colegii mei. Dupa maxim 5 minute, predam cu o degajare si implicare, incat imi venea sa izbucnesc in ras de cate ori ma uitam la fetele perplexe ale colegilor mei, care nu intelegeau ce se petrecuse, cum m-am putut transforma atat de rapid si de mult?! Inceputul vorbitului in public a fost, intotdeauna, traumatic pentru mine - dar nu a insemnat niciodata ca sunt mai putin pregatita sau inteligenta - am gasit mereu resursele interioare sa imi duc treaba la capat cu brio. Asta vreau sa o invat si pe M. - sa aiba incredere in inteligenta si capacitatile ei - a fi vorbaret nu inseamna intotdeauna si a fi inteligent...

      Va pupic mult!

      Ștergere
  6. Si acum despre voi :)
    Superba abordarea cartii si activitatile ce au urmat.
    M. este o fetita atat de sensibila si de dulce....si daca ea este o persoana selectiva, cum spune Raluca , e bine...va sti cum sa isi aleaga prieteni adearati in viata...
    Imi plac mult aceste carti...si prezentarea facuta de tine ne convinge 100% sa le avem si noi in biblioteca noastra :).
    TOt am uitat sa te intreb: ati luat pana la urma ABC-UL curajului? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim mult, Coca - ma bucur din suflet ca iti place ceea ce am prezentat!

      Doamne, cum am uitat de ABC-ul curajului!!!
      Bine ca mi-ai amintit de ea!!!

      Ștergere
    2. Sa stii ca pe D. chiar l-a ajutat cartea...si-a dat seama ca unele temeri sunt chiar "copilaresti"...nu am ras niciodata de nici o temere de-a lui sau a lui A.,,,dar am incercat, pe cat posibil sa le depasim. :)

      Ștergere
    3. Asa este cel mai inteligent! Nu stiu daca iti amintesti de cartea cu Zana Norilor
      http://micatelierdecreatie.blogspot.ro/2012/06/norii-ne-invata-vocabularul-emotiilor.html
      O recomand din tot sufletul si pe aceasta, povestile sunt scurte, pe teme diverse, dar toate implica emotiile, e minunata - in ea se merge exact pe ceea ce spui tu - "grijile" trebuie acceptate, nicidecum ironizate sau negate!

      Ștergere
  7. Foarte frumoasa cartea, trebuie sa o avem si noi. Elena este o fetita timida,ii e frica sa nu greseasca si sa ne supere, o regasesc in povestea Cocai despre fetita de la biserica. Incerc sa nu pun presiune asupra ei, mereu o incurajez si ii spun mereu ca noi suntem mandri de ea si ca nu ne dezamageste miciodata. Ea cu copiii se joaca, isi face repede prieteni, doar ca nu e indrazneata deloc, daca cineva ii ia jucaria din mana de exemplu, nu protesteaza si apoi vine la mine plangand. Uneori imi e greu sa o vad cum sufera, dar incerc sa gasesc cuvintele potrivite pentru a o incuraja. Am citit multe articole si carti pe tema asta, vreau sa ma comport cat mai bine, vreau sa o inteleg si poate o sa se deschida mai mult.
    M. este o jucausa, este o fetita deosebita si cu ajutorul vostru va face fata tuturor provocarilor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Valentina, exact asa este si M., desi nu pare... Noi mai avem o mare problema - M. este atat de inalta, incat lumea o crede cel putin la scoala deja si ii acorda si mai putine circumstante atenuante. De mica e supusa acestei presiuni, saracuta, iar asta a marcat-o, evident. Si ea da toate jucariile, mancarea, fara sa cracneasca, se joaca, dar nu comunica...
    Acum tot exersam ideea cu numaratul, imaginar, al baloanelor...cine stie, poate va da roade.
    Va pupicam mult!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cu Una a functionat un lucru tare simplu si tare greu: acceptarea. Noi am facut tot ce-am putut pentru ca ea sa simta ca o acceptam complet, neconditionat, ca-i respectam cu adevarat trairile si ca avem incredere in ea, orice-ar fi. Asta a insemnat, spre exemplu, ca am am plecat dintr-un loc nou la 5 minute dupa ce sosiseram, numai pentru ca ea a cerut sa plece.

    Apoi ne-a ajutat gradinita, nu fiindca ar fi socializat acolo nemaipomenit, ci tocmai pentru ca e un mediu cu o rutina clara si cu interactiuni relative previzibile. Una a invatat sa-si gestioneze emotiile in mediul acesta si de ceva veme vad ca transfera tot mai mult si-n situatii de viata obisnuite.

    Tin minte ca la inceput folosea enooorm jocul de rol ca sa faca fata situatiilor noi. Spre exemplu, luni intregi s-a jucat acasa de-a gradinita, doar de-a gradinita, ore in sir. Era in grupa mica si asa a stiut ea sa adune putere ca sa infrunte fiecare zi la rand. La fel, in momentul cand a avut o relatie tare tensionata cu un coleg de grupa - a asezat un plus la masuta ei de lucru, l-a botezat D., ca pe baietelul cu pricina si saptamani intregi s-a jucat de-a D. si doamna educatoare. Evident, una era, in jocul ei, "doamna". cand a incheiat perioada asta lunga de joc, au incetat si "reclamatiile" zilnice la adresa lui D.

    Oricum, a facut pasi enormi - acum 3 ani plangea si daca te uitai mai atent la ea. Anul acesta a cerut ea singura sa cante o colinda in fata a 30 de necunoscuti, pentru ca a vrut sa faca o bucurie cuiva drag...

    RăspundețiȘtergere
  10. Andru, fetitele noastre seamana foarte mult! Si M. era la fel acum 1 an, si ea gestioneaza toate situatiile acestea prin joc de rol!!! Absolut toate experientele din timpul zilei, inclusiv carti sau cunostinte noi, le trece prin filtrul acesta al jocului de rol si pare sa-i faca extrem de bine acest lucru.
    Sper sa gasim si noi un curs, vreo activitate la care sa ne primeasca acum, ca are deja 4 ani, ca sa poata interactiona cu cei mici nu doar la joaca, in parc.

    O felicit si ma bucur enorm pentru uriasa performanta de a colinda in fata atator oameni!!!

    RăspundețiȘtergere
  11. Alta carte specială pe care aş dori-o. Imi place foarte mult si activitatea aleasa, in special ideea cu bablonul si carticica. Iar număratul e o altă idee minunată, eu o folosesc în anumite situaţii :))) de ex, sunt foarte nerabdatoare iar cand trebuie sa astept ca iterlocutorul sa termine tot ce are de spus, si se intinde (si mai cere şi voie sa-l las sa termine tot ce are de spus) incep sa numar in gand :))))

    RăspundețiȘtergere
  12. Asa e, Melitta! Toate cele patru carti sunt deosebite si foarte placute.
    Ma bucur atat de mult ca iti plac :)
    Va pupicam!

    RăspundețiȘtergere

Traduceți