joi, 10 ianuarie 2013

Ursul polar

The Bear


Ati primit, macar o data, din partea copiilor vostri, o cerere insistenta de a gazdui, in casa, un animal ce, sub nicio forma nu poate convietui cu omul? Daca da, atunci va recomand din tot sufletul cartile lui Raymond Briggs, britanicul autor si ilustrator al propriilor sale carti, ce ne invata, cu mult tact, cum sa gestionam, in familie, o asemenea situatie.

Noi am achizitionat The Bear, dar imi doresc sa cumpar cel putin si The Snowman.

M-a bucurat mult aceasta carte, dar ii place la nebunie si M-ei, care cere, insistent, de foarte mult timp, un cal adevarat, in casa! Este una dintre cele mai delicate discutii pe care le purtam cu ea, discutie care de fiecare data sfarseste in lacrimi amare...


Cred ca cel mai mult i-a placut faptul ca Tilly, fetita din carte, ajunge sa indrageasca atat de mult ursul polar ce intra pe geamul de la dormitorul ei intr-o noapte, incat isi doreste sa il pastreze in casa.


Va spuneam ca strategia autorului este una excelenta - parintii sunt siguri ca micuta lor are un nou prieten imaginar, nicio clipa nu le trece prin cap ca fetita nu fabuleaza si ca ea chiar are in camera un urs adevarat. Prin urmare, nimeni nu o bate la cap, e lasata, de una singura, sa descopere faptul ca ursului ii este imposibil sa traiasca in casa si asta, in primul rand din cauza faptului ca este extrem de greu sa ingrijesti un animal atat de mare, sa cureti tot timpul dupa el, dar sa il si hranesti, iar in al doilea rand, deoarece animalului i se face dor de casa...
Aici cred ca s-a produs si in capsorul M-ei acel declick necesar acceptarii realitatii...


Ceea ce imi mai place foarte mult la aceasta carte este felul in care micutii cititori descopera, alaturi de Tilly, ce tip de urs este noul ei prieten - remarca faptul ca este un urias alb si pufos precum norii, ca are limba lunga si aspra, narile mari, negre si umede, coltii mai lungi decat degetele ei, iar ghearele negre si curbate, asemeni unor carlige, ca mananca felia de paine cu unt dintr-o singura inghititura sau bea borcanul de miere dintr-o singura sorbitura, si ca blana lui este atat de groasa si calduroasa, incat nu mai ai nevoie de plapuma cand doarme cu tine in pat!



Textul nu mi se pare nici prea lung, nici prea scurt, iar ideea de banda desenata mi se pare geniala...fiecare mica replica poate beneficia de cate o imagine doar a ei, ceea ce anima foarte mult textul si imaginatia copilului, care poate fi lasat sa povesteasca si doar pe marginea lor...



Plecarea ursului, tot pe timpul noptii, asa cum a avut loc si venirea lui, o intristeaza foarte mult pe Tilly. Resemnarea o gaseste in ursuletul de plus, mesajul cartii acesta si fiind: ursii adevarati nu pot trai in casa omului, de asta exista jucarii precum Teddy.

Cartonase Montessori

Am pregatit pentru aceasta lectie si cartonase Montessori cu anatomia ursului, iar acestea au fost foarte binevenite - dupa lectura cartii, M-ei ii ramasesera multe detalii in memorie, deci s-a bucurat mult de aceasta recapitulare.
Am lasat-o sa aseze singura cartonasele colorate (pe care le puteti descarca de aici, daca va plac), dupa care am trecut la a le colora pe cele gandite in alb-negru (pe acestea le puteti descarca de aici).


Desenam ursoaica si ursuletul

Ne place la nebunie cartea Deseneaza frumos lumea din jur (aici am scris pentru prima oara despre ea) si am fost atat de fericita cand am descoperit lectia in care suntem invatati sa desenam o ursoaica si puiul ei!


Daca tot am facut desenul, m-am gandit sa il pun in in format PDF, pentru cei dintre voi care preferati sa aveti conturul gata facut (de aici il puteti descarca).

Ursii se vopsesc cu acuarela galben deschis (sau creion tip acuarela, de aceeasi culoare). Iar fundalul, la fel - fie acuarela, fie creion cu efect de acuarela, albastru deschis.

Nu uitati sa folositi o coala de carton de cel putin 300 gr grosime, ca sa nu riscati ca hartia sa se curbeze inestetic din cauza apei.



Nu sunt cei mai frumosi ursi de pe pamant, galbenul este putin prea puternic, dar placerea de a-i desena si colora a depasit aceste micute probleme.

Putin despre Polul Nord

Si, pentru ca M. m-a tot intrebat unde a plecat ursul din carte, unde anume e acel "acasa" de care ii este lui dor, am facut o foarte scurta trecere in revista a ceea ce inseamna Polul Nord.

Nu am insistat decat pe zona in care se situeaza, asupra zapezii si a frigului din acel loc, dupa care, dintre figurinele din sensory bin-ul nostru (realizat aici), le-am ales pe cele ce reprezinta Polul Nord.
Atlasul din imagine este cel de la editura Gama, Primul meu atlas ilustrat al animalelor, despre care am scris si aici.



Lecturi cat mai frumoase va dorim!

(4 ani si 1 luna)


13 comentarii:

  1. Ce frumos s-au legat toate - cartea, cartonasele, desenul, tot! Imi place tare mult! Iar daca povestea despre urs rezolva problema calului, chapeau! :))

    Mi-s dragi ursii vostri, ia sa fii mai putin critica atucni cand vine vorba de ei!

    Multumim pentru lectia asta frumoasa si pentru materiale!

    RăspundețiȘtergere
  2. Andru, eu iti multumesc mult! Ma bucur ca iti plac materialele, sper sa va prinda si voua bine candva.
    Sa stii ca m-am gandit la voi pe cand povesteam despre calutul M-ei...azi, la sfarsitul acestei experiente cu ursul mi-a spus, de una singura, ca un calut in casa ar fi imposibil de ingrijit, pentru ca ar face treaba mica si treaba mare in casa, precum ursul lui Tilly. Intr-un fel sunt nostalgica, imi plac mult de tot planurile inocente ale copiilor, dar ma bucura si faptul ca incepe sa inteleaga realitatea si ca nu va mai plange dupa un cal adevarat. Ramane de vazut cum vom putea scapa de calutul-balansoar, in schimb...

    Va imbratisez cu mult drag!

    RăspundețiȘtergere
  3. excelenta lectie :)
    da,am si eu un copil nazdravan care vrea un animal in casa
    Daria ne innebuneste de peste 1 an de zile ca vrea sa aibe un cal adevarat :D pe care sa-l tina la ea in camera :P
    imi place cum a lucrat M. desenul cu ursi
    enciclopediile de pe piata sunt asa frumoase si utile,completeaza frumos lectiile :)
    spor la joaca si la invatat!

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumim, Antoaneta.
    Ufff, si voi, tot cu un calut!!! M. era dispusa, intr-o vreme, chiar sa se mute afara, impreuna cu el, doar sa-l primeasca. Vad ca acum, poate si pentru ca e iarna, si-a mai schimbat planurile :)

    Da, enciclopediile sunt chiar foarte frumoase si pe intelesul celor mici, asa e.

    Mult spor la invatat si voua!

    RăspundețiȘtergere
  5. minunat tot ce ati facut voi! Si cartea e minunata...noi am vazut filmuletul cu omul de zapada (The snowman) si a plans Danut vreo ora si ceva...pentru ca in final ..se topeste...au niste ilustratii superbe! oare este un desen animat si dupa cartea voastra? offf este http://www.youtube.com/watch?v=GhRNSGW0dtM...dar nu in intregime :(
    sunt superbe figurinele folosite de voi!!
    si ai mei si-au dorit enorm un catelus....si cand a aparut Azorica...desi sta in curte, inimioara lor s-a umplut de muuuuulta, multa dragoste pentru ea.

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi place mult cum v-ati jucat.E bine ca M. si-a dat singura seama ca nu poate tine un cal in casa, asa cred ca nu a fost la fel de dezamagita cum ar fi fost daca i-ai fi interzis pur si simplu doar cu explicatii. Cartea mi se pare exceptionala. Ati pictat foarte frumos ursuletii, felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim, Valentina.
      Da, orice argument i-am dat noi pana acum nu a avut efectul cartii. Chiar este o carte deosebita, uite cum a mers direct la tinta si ce rapid!

      Va pupicam mult!

      Ștergere
  7. Multumim din suflet, Coca!
    Din pacate, filmul de desene animate nu poate fi vizualizat in tara noastra, si eu l-am cautat pentru a-l pune in articol :(

    Offf, sunt sigura ca si cu un catelus s-ar consola, dar si asta ar fi posibil doar daca am locui la casa... Ursuletii sunt norocosi si, sunt absolut sigura, foarte iubiti de catre Azorica!

    RăspundețiȘtergere
  8. Wow, lectia voastra a fost fantastica, felicitari din suflet! Cartea merita citita, este superba, si tu ai prezentat-o minunat si activitatile voastre au fost foarte frumoase. Multumim multe pentru fisele cu ursii, vom lucra si noi cu ele. Si The snowman merita "citita", face parte din categoria cartilor fara cuvinte, e minunata si aceea! O zi linistita sa aveti!

    RăspundețiȘtergere
  9. Alina, daca nu ma insel, aceasta recomandare de la tine o am si iti multumesc din suflet, inca o data pentru ea. Cartea este deosebit de frumoasa, iar mesajul a ajuns rapid acolo unde trebuia.
    De asta nici nu am cumparat The Snowman din prima (stiind ca este o carte doar cu imagini, pe marginea carora se brodeaza povestea)...am vrut sa vad cum e The Bear, dar sunt sigura ca si cea cu omul de zapada e minunata si merita cumparata.

    Va imbratisez cu mult drag!

    RăspundețiȘtergere
  10. Buna seara! Am descoperit de cateva zile site-ul d-voastra si sunt fascinata de tot ce am gasit aici! Felicitari nenumarate pentru investitia facuta in educatia fetitei! Cu siguranta intr-o zi veti primi rasplata fiecarui minut petrecut cu ea!
    Vreau sa va rog ceva foarte mult! Sunt educatoare si peste o saptamana am inspectia pentru definitivat, in cadul careia voi sustine o activitate integrata pe tema "O calatorie la Polul Nord." Vreau sa va intreb: aveti cumva vreo poveste pentru copii despre eschimosi/inuiti? Trebuie sa fac o lectura dupa imagini la educarea limbajului si nu am nici imagini si nici poveste despre locuitorii de acolo. De asemenea, va rog sa-mi spuneti si mie de unde ati cumparat toate acele animalute ce traiesc la Polul nord, inclusiv copilul eschimos. Multumesc foarte mult si daca reusiti sa-mi raspundeti tot in seara aceasta, mi-ati face o mare bucurie! Marinela

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna seara, draga Marinela!
    Multumesc mult pentru aprecieri, ma bucur din tot sufletul ca iti pot fi de folos :).

    Drept poveste pentru lectia ta, ti-as propune "O poveste de la pol" (despre care am scris aici:http://www.micatelierdecreatie.ro/2013/12/dar-de-blog-cu-amprenta-de-hipo-atelier.html), foarte potrivita pentru copiii de gradinita, suficient de scurta cat sa nu isi piarda rabdarea, cu ilustratii hazlii si calde. La sfarsit veti "contabiliza" animalele ce traiesc la Polul Nord, respectiv la Polul Sud.
    Daca ii scrii Alexandrei, te va ajuta rapid cu un exemplar din carte, mai ales daca esti din Bucuresti :).

    Eu as folosi si "Primul atlas ilustrat - Animalele", despre care am scris aici: http://www.micatelierdecreatie.ro/2013/07/primul-atlas-ilustrat-animalele.html.
    La sfarsitul atlasului este si o harta foarte frumoasa, pe care poti invita copiii sa lucreze impreuna cu tine :). Poti folosi si ideea pe care o propun eu in lectie, aceea de a sorta animalutele, in plicuri - am trimitere catre documentul PDF, in care am realizat cartonase pentru aproape toate animalele ce apar in carte.
    Tot la capitolul atlase, iti sugerez cartea "Descoperim copiii lumii" (http://www.micatelierdecreatie.ro/2013/02/copiii-in-jurul-lumii.html), in care, la pagina 37 este descrisa viata unui baietel inuit, iar pe pagina urmatoare se vorbeste despre viata intr-un sat inuit.
    Tot in aceasta categorie intra si cartea Atlasul copiilor (http://www.micatelierdecreatie.ro/2013/06/calatorim-in-jurul-lumii.html), unde ai informatii mai scurte, pe aceeasi pagina, atat despre animale, cat si despre oameni.

    Figurinele pe care le folosesc eu sunt toate marca Safari ltd. Setul din lectia mea se numeste Tub Arctic. Eu l-am cumparat de pe jucariata.ro (http://www.jucariata.ro/search/tub/pagina-3), dar acum vad ca nu este pe stoc :(. Poti cauta si pe elefant.ro, mai nou si ei aduc figurine de la Safari.

    Iti urez multa bafta si sa ne tii la curent cu modul in care te-ai organizat :).
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  12. Va multumesc frumos pentru informatii si pentru promptitudine! O sa analizez toate sugestiile oferite cu drag! :)

    RăspundețiȘtergere

Traduceți