luni, 13 mai 2013

Doua mamici

Zilele trecute, din senin, M. "ma loveste" cu urmatoarea intrebare:

- Mami, tu stii ca eu mai am o mamica? Da, este o mamica ce seamana perfect cu tine, o cheama tot Camelia, dar e inger.
Si, inainte ca eu sa imi adun cuvintele, sa shitez macar un gest, tot ea adauga:
- Dar sa stai linistita, atunci cand imi ranesc vreo aripioara (ea inca se crede fluturas, ce nu are maini si picioruse, ci aripioare), fug la ea, ma imbratiseaza si pupica si pe loc ma vindec. Imediat dupa aceea, zbor inapoi la tine, pentru ca mi se face foarte, foarte dor de tine!
Eu sunt, in continuare, foarte pe ganduri, cu atat mai mult cu cat niciodata nu i-am vorbit sau citit M-ei despre asemenea teme. 
O ascultam cum povesteste cu lux de amanunte fiecare detaliu al calatoriei ei, al intalnirii cu mamica-inger, iar inima si stomacul mi se strangeau la fiecare cuvant pe care il adauga. 
De dragul ei, am tratat totul ca pe ceva foarte natural, chiar firesc...asa mi s-a parut cel mai potrivit, de teama sa nu se jeneze sa-mi povesteasca pe viitor ce mai zace in inimioara si creierasul ei.

Voi traiti asemenea experiente cu puiutii vostri?


(4 ani si 5 luni)


17 comentarii:

  1. Fetita mea a desenat la un moment dat un ingeras-spiridus, cu lux de amanunte, care teoretic era prezent la noi in casa. A fost o discutie intreaga pe aceasta tema cu fratiorul ei, care sustinea ca numele ingerasului e putin diferit.. Avem si acum "poza" ingerasului-spiridus..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, nici nu mai stiu ce sa raspund...sunt amintiri de pastrat, pe cand ei "uita" ceea ce isi "amntesc" acum...

      Ștergere
  2. Si mie imi povesteste Luca ,cu lux de amanunte si de fiecare data la fel,cum este lumea din care a venit el:Tara bebelusilor,pentru ca are si un nume,este galbena iar copiii privesc in jos,spre pamant si aleg familiile in care vor veni.Imi tot spune ca m-a vazut de sus iar eu,l-am visat .Si pe el si pe fratele lui.Poate exista ceva ce nu trebuie analizat in amanunt!Cand va trebui sa iasa la iveala ,va iesi!Copiii,la varsta asta nu mint,chiar daca spun lucruri trasnite!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa simt si eu ca se intampla, Ioana - lucruri pe care ei le simt, vad, stiu, amintesc...
      Va pupic mult!

      Ștergere
  3. Cam asa ceva spun si eu, nu trebuie analizat, doar perceput cu inima. Dante vorbea despre o planeta pe care vrea sa se duca inapoi, ca aici pe Pamant sunt prea multi oameni. Am avut destule experiente cu el si cu ceea ce mi-a spus de cand il am, multe care sa iti ridice parul pe maini dar le-am luat ca pe ceva firesc, natural. plus visele pe care le-am avut cand eram insarcinata, sau cand era f mic si l am visat cum era la 3 ani etc etc. eu cred ca exista o lume dincolo de perceptia noastra pe care copiii mici o cunosc, spre care au deschidere si ne dau si noua franturi de informatii. este superb ce spune fetita ta despre a doua mamica. este cu atat mai sigura pe faptul ca este protejata si iubita. iar asta nu poate sa o faca decat puternica .

    RăspundețiȘtergere
  4. Se prea poate sa fie asa, draga mea. Imi amintesc si eu cate am simtit si prin cate am trecut pe timpul sarcinii, faptul ca perceptiile mele, visele, intuitia si puterea de a crede in ceea ce simteam i-au salvat M-ei viata la propriu.
    Uite, ma bucur atat de mult sa aud ca si baieteii pot fi atat de sensibili si intuitivi.
    Pupici multi!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu am evitat sa-i vorbesc Iuliei despre ingeri, despre lucruri care nu el pot explica logic, de ce nu ii vede, de ce nu-i simte. Asa ca nu am abordat religie, si nici nu voi aborda, las asta pe seama scolii. Poate ca unele discutii despre zane , despre aripi in capul lor capata alte conexiuni, ea a facut o conexiune frumoasa si surprinzatoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, eu exact invers am ales sa procedez in privinta religiei... Imi doresc sa invete despre Dumnezeu acasa, cu mama, in mediu cald si comfortabil sufletului ei si nu la scoala, unde o va percepe strict ca pe o materie si unde va invata (cel mai probabil, pe de rost) de teama unui calificativ. Si fac asta in special la gandul ca viata este imprevizibila, bunicii au o varsta, cu noi, parintii ei, se poate oricand intampla ceva si copilul ramane fara absolut niciun sprijin sufletesc - oricum trauma pierderii unui om drag, mai ales la aceasta varsta, este catastrofala...
      Dar, evident, fiecare face alegerile pe care le considera potrivite, asta nici nu se discuta.
      Cat despre lecturile noastre cu zane, absolut nicaieri nu am citit ca ele ar proteja oamenii, deci exclud aceasta varianta - sunt convinsa ca mamicile de baietei ce au lasat comentarii la acest articol nu le-au citit puilor lor despre zane.

      Ștergere
    2. Eu nu pot sa-i explic Iuliei lucruri in care nu cred, nu pot, am incercat si m-am oprit la jumatatea frazei. Nu trebuie sa-i spui unui copil fix un lucru , el face conexiuni, zana are grija de copac, de ce nu poate avea grija si de om, in fond aveam copil in clasa a IX-a care avea prieten imaginar, pur si simplu avea o imaginatie bogata . Mereu am usoara senzatie ca te deranjeaza comentariile mele, scuze,acesta este ultimul.

      Ștergere
    3. Sincer, imi pare foarte rau ca ai impresia asta si ca imi spui doar acum despre ea, poate as fi pus mai mult tact in raspunsurile pentru tine.
      Dupa cum spuneam, fiecare alege ceea ce crede de cuviinta pentru copilul sau - nu am judecat, astept ca nici eu sa nu fiu judecata, la asta se reduce totul. Eu sunt foarte toleranta, chiar nu ma intereseaza absolut deloc ce se intampla in casele altora, deci foarte departe de mine vreo rautate adresata tie in vreunul dintre comentariile mele.
      Insa, daca tu asa simti si asa esti mai linistita, si alegerea de a nu ne mai scrie, tot tie iti apartine.
      O zi frumoasa sa aveti.

      Ștergere
  6. Noi, adultii, prin viziunea noastra, avem tendinta sa catalogam multe drept anormale sau sa ii 'ajutam' pe copii sa traiasca normal si sa se 'vindece' de fantasmagorii.
    Dar de fapt ei isi vor pierde prin asta inocenta si magia copilariei lor.
    Baietii mei inca nu imi spun asa ceva, unul ca nu are varsta, altul ca imi zice altele. Dar daca ii voi auzi vreodata, ma voi ruga sa reuseasca sa-si pastreze aceasta inocenta si magie interioara. Pe masura ce copilul trece, mai ales sub influenta lumii inconjuratoare (parinti, scoala etc.) la emisfera cerebrala stanga drept dominanta, copilul pierde multe din frumoasele lui calitati.

    Exista o carte scrisa de un om de stiinta care a avut un atac cerebral dupa care emisfera stanga pur si simplu nu mai functiona. E fantastic sa vezi cum ditamai adultul, om de stiinta care studiaza creierul, sa fie pus intr-o situatie atat de dificila incat sa fie nevoit sa se nasca din nou: sa invete sa mearga, sa manance etc. Si este fantastic ce a descoperit ca face emisfera dreapta.
    Jill Bolte Taylor - 'Stroke Of Insight' http://www.huffingtonpost.com/dr-jill-bolte-taylor/neuroscience_b_2404554.html si http://www.youtube.com/watch?v=UyyjU8fzEYU

    RăspundețiȘtergere
  7. Am vrut sa spun ca e minunat ce se intampla cu M. Si o cred cu adevarat fiindca am trait ceva similar cand eram cu 2 ani mai mica decat ea. Nici nu inventeaza, si nici nu e anormal, si n-are nicio legatura cu New Age, sau altele. Pur si simplu e ceva ce tine de inocenta neatinsa si de puritatea sufletelului. Sincer, ii doresc sa isi asculte vocea interioara, in sensul de intuitia ei si ceea ce simte fata de oameni si lumea inconjuratoare. Din punctul meu de vedere acesta este un far interior foarte util omului care sa ia decizii bune si sa faca alegeri potrivite in viata.
    Copiii comunica cu Dumnezeu in felul lor... daca noi nu mai putem fi ca ei, nu inseamna ca ei trebuie sa fie ca noi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Andrea, exact asa gandesc si eu - parcurg, alaturi de ea, toata emotia sufleteasca pe care o aduc dupa sine varsta si inocenta ei.
      Dupa ce am citit si articolul Ralucai, pe exact aceeasi tema, m-am convins si mai mult de ceea ce, in adancul sufletului meu, simteam ca este un adevar si nu o fantasmagorie, cum spui si tu: http://caietpentrucasamea.wordpress.com/2011/02/17/ideea-de-mama/

      Ștergere
  8. tare dulce e M. si are o imaginatie extraordinara si un vocabular ff dezvoltat, asta si pentru ca ati lucrat, ati citit atat de mult impreuna. Si are un sufletel mare si delicat....
    da, si ai mei pun intrebari....
    Ba chiar cel mic, Alex, care are doar 2 ani si 10 luni, m-a intrebat: " mami, cand o sa mor eu, tu ai sa iti iei alt baietel? cum il va chema"? De unde sa stie el asa ceva????

    Si cel mare, Danut m-a intrebat ieri: "mami, mamaie are un calendar...nu ca al nostru....dar vad in el multe zile.....cand se termina calendarul, toate zilele de acolo, se termina si zilele ei ( se referea la mamaie)...daca nu mai are de unde sa isi ia alt calendar cu zile? "

    RăspundețiȘtergere
  9. Vai, ce dulci sunt ursuletii, Coca!!! Doamne, ce lucreaza creierasele lor, incredibil ce conexiuni pot face, ce probleme isi pot pune.
    Ieri, M. m-a intrebat ce s-ar intampla cu ea daca nu ar avea parinti :( Uffff, mi-am stapanit cu greu nodul din gat si i-am raspuns ca ea este oricum puternica, descurcareata si isteata, ca Dumnezeu iubeste toti copilasii, deci s-ar descurca si intr-o asemenea situatie tragica.
    Pe moment pare sa fie multumita cu raspunsul, ne tinem tare si asteptam viitoare intrebari...

    RăspundețiȘtergere
  10. Fetitei mele, ai carei bunici din partea mea, respectiv tatal meu si mama mea, au murit in ultimii trei ani, pe tata nu l-a cunoscut, eram insarcinata in cinci luni, iar pe mama a avut timp s-o cunoasca si s-o indrageasca, trebuie sa-i explic cumva ceea ce s-a intamplat. Drept urmare, i-am spus ca sunt amandoi "la ingerasi". Dupa decesul mamei mele, a murit si strabunica ei, care avea 98 de ani si pe care Clara a vazut-o de cateva ori, si nu stiu cum a facut singura legatura ca si ea este acum la ingerasi, impreuna cu bunicii ei. A trebuit cumva sa-i explic disparitia mamei mele, iar ceea ce i-am spus, este ceva in care chiar cred.
    Pe de alta parte, aparitia Clarei in aceasta lume pot sa o numesc la fel "un dar al lui Dumnezeu" ... !!!

    RăspundețiȘtergere
  11. Of, draga Ramona, imi pare atat de rau sa aud asemenea vesti, nici nu pot sa-mi imaginez ce a fost/este in sufletul tau si cat de greu iti e sa ii explici fetitei tale ce se intampla, de ce plangi, de ce esti atat de trista.
    Si eu cred ca lumea nu se rezuma doar la ceea ce vedem cu ochiul liber, tocmai pentru ca, asa cum spui ca s-a intamplat si in cazul vostru, si venirea pe lume a M-ei a fost un dar de la Dumnezeu. Mai mult decat atat, din prima clipa a sarcinii, si pana cand a venit pe lume, a fost ocrotita cum numai ingerii o puteau face - a fost un miracol ca a rezistat timp de 39 de saptamani in burtica, ca a supravietuit nasterii etc etc.
    Avem noi nevoie de sprijin sufletesc, d-apoi copilasii, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere

Traduceți