sâmbătă, 25 octombrie 2014

Thank you, Mr. Falker

Thunder Cake, Babushka's Doll, The Bee Tree si I Can Hear the Sun sunt carti scrise si ilustrate de Patricia Pollaco, carti care au ajuns si in biblioteca noastra, spre marea noastra bucurie.
Fiecare dintre ele este frumoasa, profund educativa si extrem de sensibila.
Cu toate ca deja stilul acestei scriitoare nu mai este un mister pentru noi, cu toate ca stiam (in linii mari) care este subiectul cartii pe care urmeaza sa v-o prezint azi, asteptarile mele au fost mult depasite si m-am trezit, undeva inspre finalul acesteia, plangand ca un copil care incearca sa-si inghita lacrimile si sa mearga cu lectura mai departe.

Din tot sufletul o admir pe Patricia Polacco pentru curajul de a fi dureros de sincera cu cititorii ei, pentru maiestria cu care impartaseste cu publicul ei cititor propriile sale experiente din copilarie - nimic nu este prea mult, nimic nu este prea putin, totul prinde forma unor povesti din care atat micutii nostri, cat si noi insine, avem o multime de lucruri de invatat.
Iata, spre exemplu, cum Thank you, Mr. Falker incepe ca o continuare frumoasa a secventei pe care am intalnit-o in The Bee Tree, aceea in care bunicul Trishei (prescurtare de la Patricia) pune miere pe coperta unei carti si o invita pe micuta, care tocmai a implinit cinci anisori, sa guste:

The grandpa held the jar of honey so that all the family could see, then dipped a ladle into it and drizzled honey on the cover of a small book.
The little girl had just turned five.
"Stand up, little one," he cooed. "I did this for your mother, your uncles, your brother, and you now!" [...]
"What is that taste?" the grandma asked.
The little girl answered "Sweet!"
Then all of the family said in a single voice, "Yes, and so is knowledge, but knowledge is like the bee that made that sweet honey, you have to chase it through the pages of a book!"
The little girl knew that the promise to read was at last hers.
Soon she was going to learn to read.
Thank you, Mr. Falker aduce un tribut tuturor profesorilor din intreaga lume si, dupa cum veti vedea in continuare, nu este deloc o carte "usor digerabila".

In ciuda faptului ca incepe atat de idilic, povestea Trishei se complica, amplifica si intortocheaza intr-un mod ce ne tulbura si pe noi, cititorii, pana la lacrimi.
Odata ajunsa la scoala, micuta care isi doreste atat de mult sa invete sa citeasca, descopera ca ceva nu este in regula: desi stie sa deseneze dumnezeieste si isi doreste cu ardoare sa poata citi, ori de care ori ochisorii ei ajung pe pagina unei carti, literele incep sa-i joace feste:

[...] when Trisha looked at a page, all she saw were wiggling shapes, and when she tried to sound out words, the other kids laughed at her.
"Trisha, what are you looking at in that book?" they'd say.
"I'm reading!" she'd say back to them.
But the teacher would move on to the next person. Always when it was her turn to read, her teacher had to help her with every single word. [...]
Trisha began to feel "different". She began to feel dumb.

Cu cat i se pare mai greu cititul, cu atat se cufunda mai mult in desenat, pe care micuta ajunge sa il adore. 
Cea de-a doua ei alinare o reprezinta bunica ei draga, cea care obisnuia sa o plimbe prin padure si care ii spunea mereu:

"To be different is the miracle of life. You see all those little fireflies? Every one is different. [...] You are the smartest, quickest, dearest little thing ever."

Aceasta bunica, atat de inteligenta si sensibila, ii spune intr-o seara Trishei un lucru ce pe M. a facut-o sa scoata tot soiul de exclamarii de uimire, iar pe mine...sa plang. 
Cum ii explici unui copilas ca, intr-o zi, cu totii vom pleca in lumea celor drepti si ca va trebui sa "dam drumul firelor de iarba" (superba metafora a despartirii de Lume)?
Pai, cam asa:

Trisha's grandma used to say that the stars where holes in the sky. They were the light of heaven coming from the other side. [...]
"You know," her grandma said, "all of us will go there someday. Hang on to the grass, or you'll lift right off the ground, and there you'll be!"
Dar, dupa nu foarte mult timp, bunicii Trishei dau drumul firelor de iarba si pleaca Sus, dincolo de stele. 
La scoala, lucrurile se inrautatesc si, mai mult decat atat, mama ei accepta postul de profesoara la o scoala din California, deci se vad nevoiti sa se mute de la ferma din Michigan, unde locuisera impreuna cu bunicii.
Biata copila, bulversata de atatea schimbari si de batjocura si dispretul colegilor de clasa si chiar al profesorilor, ajunge sa se teama pana si de umbra ei!!! 
Scoala devine o corvoada, cel mai mare chin de pe pamant si locul in care nu si-ar mai dori niciodata sa calce.
Asta pana in ziua in care il intalneste pe Mr. Falker, personaj inspirat de adevaratul profesor, George Felker, care va deveni eroul vietii Patriciei Polacco.
Acest dascal, in adevaratul sens al cuvantului, stie sa o aprecieze pe Trisha asa cum doar bunicii o faceau cand erau in viata: ii lauda in permanenta talentul la desen, niciodata nu trece la alt copil atunci cand micuta de impotmoleste intr-ale cititului, ba mai mult, in nenumarate randuri o salveaza, la propriu, de batausii care vedeau in Trisha "victima" perfecta.

Imaginati-va cat de inteligent era acest copil daca a reusit "sa pacaleasca", pana in clasa a cincea, toti profesorii!!! Nimeni, niciodata, nu si-a dat seama ca ea chiar nu stia inca sa citeasca! Retinea, pe de rost, ceea ce citeau colegii ei, iar atunci cand ii venea randul la citit, reproducea textul din memorie!
Mr. Falker este cel care descopera faptul ca Trisha sufera de dislexie!
Si tot el o vindeca de aceasta boala: sta cu ea dupa ore si o invata sa citeasca - cat efort, cat zbucium sufletesc, cate intrebari fara raspuns si cata fericire a reusitei la finalul acestui maraton al nervilor intinsi la maximum, al sperantelor si viselor unui copil care isi doreste, mai mult decat orice pe lumea aceasta, sa citeasca!

Now, almost every day after school, she met with Mr. Falker and Miss Plessy, a reading teacher. They did a lot of things she didn't even understand! At first she made circles in sand, and then big sponge circles in the blackboard, going from left to right, left to right.
Another day they flicked letters in a screen, and Trisha shouted them out loud. Still other days she worked with wooden blocks and build words. Letters, letters, letters. Words, words, words. Always sounding them out. [...]
Almost as if it were magic, or as if light poured into her brain, the words and sentences started to take shape on the page as they never had before. [...]
She didn't notice that Mr. Falker and Miss Plessy had tears in their eyes.
That night, Trisha ran home without stopping to catch her breath. [...] She climbed up on the cupboard and grabbed a jar of honey.
Then she went into the living room and found the book on a shelf, the very book that her grandpa had shown her so many years ago. [...]
Iata deci, ce sta in spatele succesului de azi al scriitoarei Patricia Polacco: o boala grea, pe care a invins-o cu ajutorul unui dascal cu mult har, cu multa, multa munca fizica si suferinte psihice greu de imaginat! Acum inteleg si de unde izvoraste pasiunea uriasa cu care isi ilustreaza propriile-i carti.

Ea dedica aceasta carte profesorului care, literalmente, i-a schimbat traiectoria in viata, iar pe noi ne coplestesc amintiri (bune si rele) legate de profesorii si invatarorii nostri.
Cred ca aceasta carte poate inspira si schimba, la randul ei, multe alte vieti de micuti care incep sa citeasca: noi, parintii, trebuie sa fim in permanenta atenti la semnele pe care ni le dau copiii, sa stim sa interpretam corect nereusitele lor.
Iar de cadrele didactice ce sa mai spun? Multi se vor regasi in Mr. Falker, multi altii, nu...
Copiii nostri trebuie sa invete sa isi vada de treaba lor atunci cand sunt in colectivitate, trebuie sa-si respecte si aprecieze colegii si sa caute tot ce e mai frumos in cel de langa ei.
Sunt acestea motive suficiente pentru care cartea merita citita si pretuita? Eu spun ca da!

Nota: Cartea e realizata, in intregime, din carton gros si lucios, are 40 de pagini si format de 184 mm x 232 mm.

Daca o intrebati pe M. cum ii vede ea pe Trisha si pe dl Falker, va va raspunde simplu, in stilul ei:
La randul meu, ma voi folosi de acest prilej pentru a-i multumi dirigintelui si profesorului meu de Limba si Literatura Romana, domnului Fratila, care prin exemplul propriu, in patru ani de liceu a reusit sa imi demonstreze care e diferenta dintre "a fi profesor"  si "a fi dascal", un Om care m-a transformat in cea pe care ma cititi azi!
Nu trece zi fara sa fiti in gandurile si rugaciunile mele!

Un sfarsit de saptamana linistit, minunat va dorim!

(5 ani si 10 luni)


2 comentarii:

  1. Draga Camelia
    Nu am cuvinte ca sa iti multumesc pentru acest minunat review. Avem o prietena care, se pare, este ca si Trish si, cu siguranta, cartea o sa o ajute nu numai pe ea dar si pe parintii ei sa treaca mai usor peste aceasta...experienta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga mea draga, cred ca sunt foarte multi copii care sufera, in tacere, din motive de acest gen... Cu atat mai mult admir curajul Patriciei Polacco de a face publica problema uriasa pe care a avut-o in copilarie!
    Poate ca exemplul ei va deschide minti, dar si inimi ale celor care nu au altceva de facut decat sa iubeasca si sustina acel copil! Sa il incurajeze, sa-l ajute, pentru ca SE POATE TRATA!!!

    Va imbratisez cu mare, mare drag si astept ziua in care ne vei scrie ca micuta in cauza CITESTE!

    RăspundețiȘtergere

Traduceți