vineri, 6 februarie 2015

Micutele doamne

In ultima vreme sunt tot mai des intrebata ce mai citim in limba romana. Citim, citim chiar mult, iar daca scriu mai rar despre asta se datoreaza, in primul rand, schimbarilor majore ce au intervenit in activitatile noastre scolare cotidiene.
De la un timp incoace, M. a prins gustul cititului de una singura... Intr-o buna zi si-a luat de pe raft Biblia in povestiri pentru copii si m-a anuntat ca isi doreste intimitate, liniste pentru ca ea vrea sa citeasca. Am vazut un copil calm, avid de lectura, care citea fara sa scoata niciun sunet si care se misca doar atunci cand intorcea pagina. Pentru mine a fost un soc, totul s-a intamplat atat de brusc, incat nu am avut nicio putere sa reactionez in vreun fel. Inaintea somnului de la pranz eu obisnuiam sa ii citesc mult, mult de tot (uneori nici nu mai adormeam, ci doar citeam fara oprire), iar inaintea somnului de seara, prelua tati acest ritual atat de frumos. Ei si-au creat lumea lor, seara citesc ceea ce doresc, fara ca eu sa am vreun cuvant de spus, dar somnul ei de pranz, momentul nostru de dinaintea acestuia s-au dus... Foarte rar, cand o mai apuca vreo nostalgie, M. ma roaga sa-i citesc eu insami. Acum citeste singura, citeste fara voce tare, deci eu inca mai sunt in cautarea unei modalitati ce sa refaca, oarecum, cercul acesta rupt atat de brusc...
Evident, ritmul lecturii s-a incetinit (alege doar cartile stufoase, fara prea multe ilustratii, cartile care ii dau ei impresia ca e om mare, care poate duce in spate sute de pagini). Vedeti, prin urmare, de ce am nevoie de putin timp de ajustare la noile "reguli" ale casei si de ce postarile mele pe marginea cartilor in limba romana s-au rarit in ultimul timp.

Pot sa va spun ca in acest moment, impreuna cu tati recitesc (nici nu stiu pentru a cata oara) Aventurile lui Habarnam, dupa ce au recitit si Habarnam in Orasul Soarelui si Habarnam pe Luna.
Iar ziua, cand nu se incapataneaza sa citeasca singura, ma lasa si pe mine sa-i citesc putin din Micutele doamne.
Despre aceasta carte vreau sa va vorbesc astazi: e o repovestire atat de reusita a romanului Louisei May Alcott! Noi avem versiunea aparuta in 2014 la editura Curtea Veche, in traducerea Alinei Panaitov si ne place foarte, foarte mult.
De fapt, recunosc, aproape intreaga serie "Cartile copilariei" mi-as dori sa existe in biblioteca noastra - sunt impecabil traduse, legate, special gandite pentru copiii mai mici, care citesc de unii singuri. Unui copil de 6 ani i-ar fi imposibil sa citeasca un roman intreg, cu limbaj greu de inteles si cu actiune incurcata, insa adaptarile, repovestirile acestea il ajuta sa intre in fabuloasa lume a marii literaturi fara efort, pe intelesul lui si adecvat puterilor sale.
Cartea de fata are 160 de pagini (format 13,50 × 19,00 cm) nu este grea si poate fi tinuta cu usurinta in manute de catre copii.
Povestea e captivanta, educativa si plina de miez, are suspans, are emotie, multa traire si frumos: doctorul March este plecat pe front (Razboiul Civil American), iar sotiei sale ii revine sarcina de a le creste, de una singura, pe cele patru fiice ale lor. 
Trecerea acestora de la un trai fara griji, la unul modest nu este usoara, dar fetele sunt nemaipomenit de frumoase la suflet si, din iubire pentru parintii lor, chiar si in momentele cele mai dificile, nu se arata nemultumite, ba chiar aleg sa isi ajute vecinii mult mai oropsiti si mai necajiti.
Asistam la adevarate lupte fizice (foamete, boala), dar si la unele interioare: fiecare dintre ele are cate o pasiune, pe care acum, in conditii foarte vitrege, trebuie sa invete sa nu si le abandoneze, ci sa le cultive in continuare, sa se adapteze si sa traiasca, sa se bucure de viata ce le-a fost data.
Cele mai emotionante sunt momentele in care ajunge la ele cate o scrisoare de la tatal lor: acestea ajuns sa fie vazute drept daruri nepretuite, iar fiecare veste buna din partea lui, fiecare confirmare a faptului ca el este in viata, ca nu e bolnav si ca e increzator in venirea lui acasa sunt celebrate ca adevarate sarbatori in sufletele lor.
Va invit sa parcurgeti si cateva fragmente din carte, in felul acesta veti putea singuri sa vedeti cat de mult va place sau nu:

Afara ningea linistit, iar cele patru surori March stateau in casa lor din provincia Noua Anglie si se incalzeau in jurul caminului, in salonul confortabil si primitor.
- Craciunul nu va fi la fel fara cadouri, murmura Jo, stand intinsa pe covor.
Jo implinise 15 ani. Meg, sora sa mai mare, ofta uitandu-se la rochia ei veche.
- Nu e deloc placut sa fii sarac.
- Nu e corect sa unele fete sa aiba atat de multe lucruri dragute, iar altele sa n-aiba deloc, suspina si Amy care, la cei 12 ani si sai, era cea mai tanara dintre toate.
- Dar avem niste parinti care ne iubesc foarte mult si, in plus, intotdeauna ne vom avea una pe cealalta spuse bucuroasa, din coltul in care se cuibarise, Beth, care avea 13 ani.
Cuvintele ei parca le inveselira pe toate.
- Tata e plecat de foarte mult timp si nici macar nu stim cand se va intoarce, zise Jo.
- Va fi o iarna grea pentru toata lumea, adauga Meg. Nu se cuvine sa dam banii pe cadouri in timp ce atatia oameni sufera din cauza razboiului. Si noi ar trebui sa facem sacrificii! [...]

- Craciun fericit, dragele mele! Ma bucur ca v-au placut cartile. Vreau sa va spun ceva. In apropiere de noi locuieste o familie foarte saraca. Nu au nici lemne de foc si toti sufera de foame. Ati vrea sa le dati lor micul dejun in dar de Craciun? [...]

Amy folosea deseori cuvinte in mod gresit. Era una dintre ciudateniile ei cele mai adorabile. Intr-una din zile il vazu pe Laurie trecand calare. Il privi si apoi declara ca era "ciclopul perfect".
- Ce vrei sa spui de fapt? intreba Jo. Are doi ochi si sunt foarte frumosi.
Nu-i placea deloc sa auda pe cineva vorbind urat despre bunul ei prieten.
- Dar n-am vrut sa spun nimic despre ochii lui. Admiram doar felul in care calareste, replica Amy.
- Ai vrut sa spui centaur, rase cu pofta Jo. [...]

Inainte ca aceasta sa apuce sa-i raspunda, se auzi soneria, iar Hannah intra in salon avand o privire incurcata.
- Am adus un bilet din acela ingrozitor transmis prin telegraf, doamna.
Citindu-l, Marmee se facu alba ca varul si se prabusi sfarsita in fotoliu. Laurie se duse repede dupa un pahar cu apa in timp ce Jo citi: "Doamna March, sotul dumneavoastra este grav bolnav. Veniti urgent. Spitalul S. Hale din Washington."
Pe neasteptate, viata intergii familii fu rasturnata. Cu totii erau socati de vestea ingrozitoare. Doamna March isi imbratisa strans fetele si le spuse:
- Am sa plec de indata, dar s-ar putea sa fie prea tarziu. [...]

Dragii mei, sper ca recomandarea mea este si pe gusturile voastre, va doresc multa lectura frumoasa si clipe de liniste alaturi de micutii vostri.
Inainte de a incheia acest articol, doresc sa va atrag atentia inca asupra unei carti, (foarte) proaspat aparute, Ela cea fara de cuvinte, scrisa de atat de indragita si iubita doamna Victoria Patrascu si ilustrata de cea care isi asterne, in culori, o parte din suflet pe multe pagini de carte pentru copii, Cristiana Radu.
A aparut la editura Cartea Copiilor, dar daca doriti ca aceasta sa ajunga la voi insotita de semnatura autoarei si poate chiar de o dedicatie din partea domniei sale, o puteti cumpara (la acelasi pret) de la Merlin Books & Toys Store.
Cartea a pornit ieri si inspre noi si ardem de nerabdare sa o citim si sa va spunem si voua mai multe despre ea!

O zi frumoasa tuturor!


(6 ani si 2 luni)


8 comentarii:

  1. Draga Camelia, stiam ca o sa vina momentul cand puii nostri isi vor dori putina intimitate, independenta pentru ideilor lor care trebuiesc preluate, prelucrate si apoi prezentate noua celor a caror parere conteaza enorm pentru ei, dar nu esti niciodata pregatit pentru acest moment.
    Maia se simte in siguranta cu tot materialul educativ pe care i l-ai prezentat si atunci si-a facut curaj sa se aventureze singura in aceasta noua experienta: cititul.
    Astfel isi continua calatoria educatiei printre carti si cuvinte stiind ca va are aprope pe voi, parintii ei,cei ce o puteti ajuta, corecta si traduce acolo unde nu-i va fi usor.
    Multumesc draga mea ca imi dai curaj prin randurile scrise de tine si stiu cum sa ma pregatesc atunci cand vom trece si noi prin aceasta faza.
    Va imbratisez cu drag, Georgia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce scumpica esti, Georgiana!
      Va imbratisez cu mult drag <3 <3.

      Ștergere
  2. Dragă Camelia, urmăresc de ceva vreme blogul tău ca un punct de referință pt ideile educative ale fetițelor mele. Ești minunată! Nu doar pentru ce faci dar și pentru că depui munca ENORMĂ de-a documenta aceste idei, împărțindu-le astfel cu noi, cititorii și implicit cu micuții noștri.
    Citind această postare am fost în special încântată și atinsă de ce ați reușit împreună. Parcă mă vedeam pe mine la vârsta asta, 'furând' abecedarul fratelui meu (care de necaz că știu citi înaintea lui nu mi-l dădea de bunăvoie) și căutând un colț liniștit pentru a-l citi :)
    Darul acesta pe care l-ai dăruit fetiței tale este unul deosebit și care o să-i șlefuiască toată viața! Nu doar faptul că ai învățat-o să citească frumos și prin joacă, dar dragostea de lectură și cărțilele selectate pe care i le-ai pus la îndemână...
    Toată viața am văzut în jurul meu diferența dintre oamenii care iubesc să citească și cei care nu o fac. Nu aș vrea să generalizez, dar din experiența mea cu primii te puteai înțelege altfel, aveau o viziune mai largă asupra vieții și puteau să vadă lucrurile și din perspectiva altuia, să empatizeze. Sunt multe beneficii bineînțeles, cultura generală, interese multiple, etc. Dar mie cea mai importantă mi s-a părut întotdeauna acea inteligență emoțională de care vorbeam mai sus.
    M. este o fetiță binecuvântată! La fel îmi doresc și pt cele două mititele ale mele :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc tare mult pentru ca ne-ai impartasit din experienta ta, Delia.
      Va imbratisez mult si va doresc sa fiti mereu inconjurate de carti frumoase, frumoase!

      Ștergere
  3. Imi amintesc ca atunci cand fetita noastra a inceput sa citeasca in gand, am scris despre acest punct de cotitura in jurnalul ei de lectura pentru scoala. Am observat ca, la scoala, copiii sunt foarte creativi in Story Corner. Uneori vad un copil citind in gand, alteori un mic grup in care un copil citeste altora asezati pe covor. Ambele imagini sunt incantatoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce frumos, Estera!
      Acum fug si eu sa notez in cartea de amintiri a M-ei acest moment atat de imporant din viata ei.

      Da, imaginile descrise de tine sunt ... ca un vis frumos!
      Va imbratisam cu mult drag.

      Ștergere
  4. Multumesc pentru aceasta postare, m-a emotionat teribil!Tocmai am terminat de citit baietelului de aproape 6 ani capitolul 5 din Aventurile lui Habarnam, si mi se par incredibile schimbarile din viata noastra. De la nastere I-am citit fara întrerupere, si noi aveam aceleasi momente interminabile de lectura care imi trezesc atatea nostalgii. Puiul meu creste, devine tot mai independent iar eu nu mai am acelasi loc in universul lui. Si asta ma face sa ma gandesc la citatele lui Khalil gibran:Copiii vostri nu sunt copiii vostri.
    Ei sunt fiii si fiicele nazuintei Vietii spre ea insasi.
    Ei vin prin voi, dar nu de la voi.
    Si desi ei sunt cu voi, ei nu va apartin.Voi sunteti arcurile din care copiii vostri, ca sageti vii, sunt trimisi inainte.
    Arcasul vede tinta pe calea infinitului si El va indoaie cu puterea Lui, ca sagetile Lui sa mearga iute si departe.

    Fie ca indoirea voastra in mana Arcasului sa fie catre bucurie;
    Caci asa cum El iubeste sageata care zboara, la fel iubeste el si arcul stabil".

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere

Traduceți