sâmbătă, 14 februarie 2015

Smallprint, micuta amprenta - un crampei de Rai

Articolul de azi il scriu cu multa emotie. Imi dezbrac putin sufletul in fata voastra, convinsa fiind ca multi dintre cei ce imi veti citi randurile veti rezona cu mine si veti simti aceleasi trairi ce ma coplesesc in timp ce va vorbesc.
Este vorba despre o experienta personala intensa, o dragoste la prima vedere, ce s-a cuibarit in sufletul meu acum vreo 2 ani in urma si n-a mai vrut sa plece de acolo sub nicio forma.
Nu am o explicatie stiintifica ce sa motiveze invazia de stari si amintiri (tactile, olfactive) ce ma copleseste ori de cate ori ma intorc in timp, la primele clipe in care mainile mele au cautat, febrile, manutele si talpitele picioruselor puiului meu. 
Chiar si acum, dupa 6 ani, eu continuu sa i le sarut cu un soi de iubire de care habar nu aveam ca sunt capabila. Pentru mine, ele sunt tot maruntele, tot de ingeras ce are nevoie de ocrotire si mangaiere, pentru mine ele sunt tot cele mai frumoase si mai pretioase din lume (si stiu ca asa vor ramane toata viata). Ca multe dintre mamici, i-am completat M-ei carticica bebelusului, i-am pastrat prima suvita de par, i-am fotografiat primul muguras de dintisor ce dadea sa sparga gingia si, evident, i-am luat amprentele manutei si a talpitei picriorului. 
De ceva timp, ne tot uitam amandoua la toate aceste amintiri si aproape ca nu ne vine sa credem cat de maruntica a fost M. si cat de minuscule sunt toate lucrusoarele dragi, pastrate de pe atunci! 

Acestea fiind spuse, poate veti intelege de ce, de cand am zarit creatiile ce poarta amprenta Smallprint, mintea mea a ramas blocata pe ideea ca trebuie sa aduc aceste amintiri din copilaria M-ei si in forma de miniatura, cat mai aproape de inima mea...

Despre frumoasa poveste ce sta in spatele acestui proiect atat de delicat si emotionant, puteti citi singurei aici. Asa au luat nastere primele "bijuterii din argint atinse de persoana iubita"!

Personal, imi place mai mult sa confectionez decat sa port bijuterii, insa ceea ce reuseste Smallprint sa creeze m-a cucerit definitiv...
Iubesc atat de mult atentia la detaliu, de care dau dovada creatorii acestor minunatii: argintul este pur, lucrat de mana, totul este anti-alergic, delicat si emana atata iubire.
Experienta mea cu Smallprint a fost una excelenta, imi plac produsele si ideile lor, dar imi place foarte mult si de Daniela - felul in care a comunicat cu mine, rabdarea de care a dat dovada atunci cand a raspuns multitudinii de intrebari pe care i le-am adresat, ragazul pe care mi l-a acordat pana cand am decis ce model voi alege, tot acest intreg ma face sa va vorbesc azi despre acest splendid proiect.

Stiu ca printre cititoarele mele se afla multe mamici care doresc sa pastreze asemenea amintiri in familie, deci i-am cerut Danielei permisiunea de a scrie despre ei si de a prelua cateva dintre fotografiile pe care le-au realizat, de-a lungul timpului, minunatiilor ce au iesit din mainile lor.
Dar sa stiti ca nici taticii nu au fost uitati: acestia pot primi brelocuri, butoni sau pandantive cu amprentele micutilor lor (ce poate fi mai frumos decat sa vezi un tatic ce poarta asemenea accesorii personalizate?).

Intrati pe site ca sa vedeti si bijuteriile cu amprenta, sunt de vis si acelea!
Tare frumoase sunt si pandantivele in forma de fetita sau baietel, din vanzarea carora, cei de la Smallprint strang fonduri pentru a sprijini un caz special, pe Alex, "un baietel minnunat, frumos si cu muuuuuuuuuuuuuult potential" (am citat-o pe Daniela).
Aceste micute medalioane (din argint 925) arata atat de frumos atarnate langa un pandantiv cu amprentuta!
Pandantivul meu a ajuns cu cateva zile mai repede de ziua mea de nastere, dar numai bine ca sa-l port azi, intr-o zi atat de plina de iubire si imbratisari.
Eu am ales sa port la gat atat amprenta manutei, cat si a piciorusului M-ei - va ramane in familia noastra o bijuterie care ne va aminti mereu de mangaierile M-ei pe obrajii nostri si de piciorusele ei vesele si zburdalnice. 
Copilul meu, care aproape niciodata nu se intoarce de la joaca sau plimbarea cu tati fara sa-mi aduca o pietricica, o floare, o frunza, si-a golit pusculita pentru ca a tinut mortis ca darul sa fie nu doar din partea lui tati, ci a amandurora. Cu atat mai drag imi va fi pandantivul, cu atat mai mult il voi pretui si iubi toata viata.

Dupa ce m-a auzit spunand ca exista si medalioane cu desenele copilasilor, s-a pus pe treaba, a exersat zile intregi, a sters, a corectat, mi-a tot cerut parerea, pana cand a hotarat: mami o sa poarte la gat si un pandantiv cu un ingeras-zana, desenat de mine. Si, cand acest lucru va fi posibil, mami a decis ca, pe spatele lui sa scrie "Fufu moi", adica "Sufletul meu", asa cum stalcea ea cand era mica, alintul lui mami.

Micut craft


Amprentarea manutei/piciorusului se face cu ajutorul unui kit in alcatuirea caruia intra servetele cu cerneala invizibila si cartonase pe care, dupa efectuarea procedurii, le puteti pastra drept amintiri (intr-o rama, in cartea bebelusului etc).
Noi le vom pastra in cartea cu amintiri a M-ei. Imi este cu atat mai draga cu cat ea insasi m-a ajutat sa realizam micutul craft: am printat (la o imprimanta cu laser) un model tare drag mie, un text scris de mana, peste care M. l-a vopsit in alb (maxim doua straturi de vopsea acrilica sunt suficiente ca sa acopere, dar sa lase sa se intrezareasca scrisul de dedesubt).
Daca aveti si voi nevoie de acest printabil, il puteti descarca de aici.
Am decupat amprentele si le-am lipit pe cartonasul vopsit de M.
Ca sa pastram "linia" cartii ei de amintiri, am decupat si pictat un fluturas morpho, pe care l-am lipit de coltul lucrarii.
Sa aveti o zi cu soare si iubire cat cuprinde!

5 comentarii:

  1. articolul acesta duce putin gandul spre idolatrie ( ooffff comertul asta, bata-l vina..)
    cat despre crampeiul de Rai, ia uitati-va aici: http://raromecatona.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  2. Ada, sensul titlului articolului meu este unul metaforic si este dedicat (din umbra) tuturor parintilor ce si-au pierdut un copilas si au ales sa pastreze, ca aminrire pretioasa, o asemenea amintire "palpabila". Eu in asemenea conditii am intalnit "Smallprint" si nu vad absolut nimic comercial, rau sau superficial in asta.
    Dar, spun iarasi, fiecare are dreptul sa priceapa sau sa interpreteze cuvintele in felul si dupa orizonturile sale de asteptare etc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ada, imi cer scuze ca intervin desi comentariul tau nu imi e atribuit mie. Dar mie mi-a placut mult articolul Cameliei, si iti spun de ce. Pentru tine, un colt de Rai (care e, evident, o metafora), e reprezentat de o familie cu multi copii care isi practica activ credinta. E foarte frumos si pricep intru totul metafora. Pentru altii, cum sunt multi, foarte multi parinti din lumea mea, coltul de Rai (tot o metafora), e reprezentat de amintirea copilului, uneori a singurului copil, care s-a dus in Imparatia lui Dumnezeu. Pentru parinti ca acestia, articolul de fata reprezinta un balsam...speranta unei amintiri palpabile pe care sa o porti cu tine. Nu ti-as spune lucrul acesta daca, in fiecare dimineata aproape, nu as deschide laptopul si Facebook=ul ca sa aflu ca s-a mai dus un copil cu diagnostic identic sau asemanator cu al copilului meu, si cat de dureros este sa citesti asta in fiecare zi. Uneori, aflu vestile astea la telefon, de la mamici care imi sunt mai apropiate. Nici nu le trece prin cap sa ia amprentele copiilor, dar le incurajez sa o faca...mai tarziu se vor mangaia cu astfel de amintire. Despre comercial...ai dreptate...orice articol cu link spre un magazin sau un site unde se vinde ceva poate fi acuzat de iz comercial. Diferenta este ca un blogger care isi respecta munca nu va recomanda decat ceva ce a testat, cumparat, de care e multumit. \Asta o face fie din proprie intiativa, pentru ca bloggerul crede ca i-ar folosi cititorului informatia, fie la rugamintea magazinului. Din intamplare, stiu ca articolul de fata e initiativa Cameliei. Cat despre idolatrie, si aici este discutabil...pentru unii conceptul este foarte larg, poate include si dragostea pentru proprii copii, pentru altii si inchinarea la icoane poate fi socotita idolatrie, e un teren atat de sensibil incat nu ar trebui sa aruncam cuvinte cu inteles greu, profund...decat daca esti dispusa sa iti aperi afirmatiile cu argumente. Raluca

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga Raluca, multumesc tare mult pentru interventie.

    Cei apropiati mie stiu semnificatia titlului meu, stiu ca este o metafora. Respectul meu fata de durerea parintilor care au trecut prin asemenea evenimente tragice nu ma lasa sa vorbesc cu usurinta si in gura mare despre acest subiect. Ei se stiu, au simtit inima din spatele randurilor mele si dorinta mea de a incuraja parintii sa acorde imporanta unui "lucru" pe care Smallprint il poate aduce in vietile noastre.

    In ceea ce priveste nuanta de comercial din articolele noastre, ce pot spune decat ca mi-ar fi imposibil sa recomand o carte, un joc fara le spun oamenilor de unde le pot cumpara... Ca si tine, pot doar sa asigur ca absolut tot ceea ce aduc in atentia cititorilor mei este mai intai testat, intors pe toate partile. Nimic din ceea ce m-a nemultumit ca si calitate, continut etc nu a ajuns vreodata la urechile celor care imi trec pragul.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am trecut putin pe blogul amintit de tine mai sus dar nu prea inteleg legatura. Eu nu cred ca Dumnezeu ne da momente frumoase sau mai putin frumoase si apoi vrea sa le uitam. Ce folos ar mai avea memoria, tot de Dumnezeu data? Sau sentimentele? Din blogul Cameliei descopar un om echilibrat care stie cum sa isi creeze momente de neuitat, momente unice, educand-si copilul prin joaca, comunicand cu el... ceea ce putini dintre noi stiu sa o faca si o fac. Toti cei care avem copii mari acum, ne aducem aminte cu drag de primele momente si, daca s-ar putea, ne-am intorce doar pentru o clipa sa retraim primele si unicele momente cu puiul nostru. Pentru ce ei cresc, se dezvolta, se schimba si in fiecare etapa ai de aface cu un alt om, mai mare, mai diferit. Cu cat cresc cu atat ne e mai dor de ei mici, de cum stalceau cuvintele sau cum se chinuiau sa se ridice in picioare si sa travenseze camera... momente cu care nu ne vom mai intalni dar care ne raman in minte si ne aduc un zambet pe chip. Iar daca se intampla ca un parinte sa isi piarda copilul, cred ca dorinta de a pastra o amintire din putinele momente petrecute impreuna, e si mai mare. Nu scriu cu gandul de a jigni sau a supara pe cineva, dar ar fi bine sa avem mintea un pic mai deschisa si sa ne schimbam un pic parerea despre Acel Dumnezeu care, in minte multora, mai mult pedepseste decat iubeste.
    Camelia, eu admir ce faci, esti un parinte model, creativ, vesel si noi, parintii in special, avem multe de invatat de la tine. A petrece timp de calitate cu copilul tau e cel mai important lucru. In felul acesta iti cunosti copilul iar el la randul lui te cunoaste pe tine in calitate si de parinte si de prieten.
    Gabriela

    RăspundețiȘtergere

Traduceți