marți, 6 octombrie 2015

Caietul meu Montessori și Activitățile mele Montessori (editura Gama)


Câtă nostalgie, emoție și ce gură de aer proaspăt au adus în căsuța noastră aceste caiete apărute zilele trecute la editura Gama! 
Ne-au întors în timp, la vremurile când mă chinuiam să îi procur fetiței mele materiale montessoriene, la momentele când, datorită acestei metodologii, ea începea să prindă drag de carte. 
Am deschis caietele cu multă emoție, dar ne-am liniștit pe loc - în interiorul lor sălășluiau litere cu o caligrafie cursivă, caldă, prietenoasă, toate paginile erau calme, aerisite, simple, frumos organizate, iar abundența de alb-negru a funcționat, în cazul nostru, precum o veritabilă prăjitură Madeleine. 
Dacă de prin vară ne chinuim cu manuale de clasa 1, ticsite si îmbâcsite, cu texte mai mult sau mai puțin inspirate, caietele acestea ne-au făcut să ne amintim că educația nu se face în galop sau în salturi de cangur, ci prin repetiție și raportate permanentă la realitatea înconjurătoare, în ritm propriu și cu meticulozitate. 
Și-aici văd eu cel mai mare avantaj al nostru și al copiilor noștri - cu cât mai multe și mai bine gândite materiale educative alternative vor apărea, cu atât mai bogați spiritual și mai destupați la minte vom fi.

Nu trebuie să fii expert în Montessori ca să fii plăcut impresionat de ceea ce vei găsi în ele sau ca să-ți dorești să parcurgi împreună cu micuțul tău activitățile propuse - veți observa că fiecare caiet începe cu o introducere și sfaturi foarte utile pentru părinți.
Mai spun că, deși editura le recomandă copiilor între 3-6, respectiv 4-7 anișori, ele sunt savurate și de către cei mai măricei.
Tot din „Sfaturi pentru părinți” (care deschid fiecare caiet în parte) veți observa că aceste materiale pot fi utilizate nu doar la grădinițe/școli, ci și acasă, alături de mami și de tati.

Noi am realizat așa recapitulări frumoase pornind de la ele! Seri la rând le-am puricat, le-am discutat, am făcut experimente și am tras concluzii la informații ce M-ei nu-i erau necunoscute, dar pe care acum și le-a așezat frumușel în sertărașele creierului. Am realizat cele mai multe dintre experimentele propuse în ele și, cel mai drag proiect al nostru, ne-am gândit un colțiror al naturii (veți vedea la finalul articolului fotografii cu „toamna” noastră).

Și fizic sunt frumoase aceste caiete - coperțile sunt cartonate și lucioase, iar paginile  (cu număr între 40 - 72) sunt tot cartonate, dar mate, numai bune pentru rezolvat exercițiile și pentru colorat!
Trebuie să știți două elemente importante: aceste caiete îmbină metoda Montessori și activitățile "clasice" de colorare/desen, dar și faptul că ele nu conțin pagini dedicate activităților senzoriale, ci vin în completarea lor. 
Practic, cele două autoare ale caietelor ne invită să adaptăm lecțiile Mariei Montessori la lumea de azi și ne provoacă la a ne stimula copilul cu mijloace la îndemână. Eu văd în ele excelente unelte de întărit cunoștințele generale, nu doar de învățare practică.
Notă: 
• Autoarea "Caietului meu Montessori", Marie Kirchner, conduce de 20 de ani şcoala Montessori "Le Petit d'Homme" din Paris, pe care a şi fondat-o.

• Autoarea "Activităţilor mele Montessori", Eve Herrmann, este preşedinta asociaţiei EMA (Enseignement Montessori Aujourd’hui), al cărei scop principal este promovarea şi punerea în practică a pedagogiei Montessori în Franţa, precum şi fondatoarea unui Nido, un centru montessorian pentru copii cu vârsta până la 3 ani.

Acestea fiind spuse, în stilul în care v-am obișnuit, vă invit să parcurgem împreună cele două serii, a câte patru caiete fiecare. Pentru toate am realizat colaje cu fotografii din interiorul lor, dar și câte un filmuleț (mulțumesc editurii pentru acordul pe care mi l-a dat), poate mai sugestiv decât orice comentariu scris. 
Începem cu seria „Caietul meu Montessori”, destinată copiilor cu vârste cuprinse între 3-6 ani:
64 de pagini îi așteaptă pe cel mic să coloreze, decupeze, să scrie semne grafice, litere cursive și cifre (cu pornire dintr-un punct dat).
În acest prim film din serie am dezvăluit și elemente din introducere și sfaturile adresate părinților:


Caietul meu Montessori - Natură și geografie (3-6 ani)
Iată un caiet minunat (48 de pagini), ce își propune să familiarize copilul cu animalele din diferite zone geografie, continentele, alcătuirea unui copac si a unei flori, cu diferite păsări, arbori, flori și tipuri de frunze.


Unul dintre cele mai vaste caiete (72 pagini), de folosit în perioada senzitivă a limbajului, acest caiet dorește să familiarizeze copilul cu literele alfabetului şi sunetele corespondente.
Pe lângă indispensabilele sfaturi pentru părinți, caietul conține: literele alfabetului (cu indicaţii de urmărire a conturului cu degețelele), activităţi pentru fiecare literă învăţată și abţibilduri.


Caietul meu Montessori - Forme și numere
48 de pagini, adresate copilului aflat în perioada senzitivă a ordinii, când devine interesat de forme geometrice şi numere - în acest caiet, cel mic descoperă şase forme geometrice (cu indicaţii de urmărire a conturului cu degetele), numerele de la 1 la 9 ( iarăși cu indicaţii de urmărire a conturului cu degetele), jocuri şi activităţi cu numere, precum și abțibilduri.


Ne-au plăcut și caietele mai sus prezentate, însă (poate pentru că se adresează copiilor mai măricei), preferatele noastre sunt cele din seria „Activitățile mele”, despre care am să vă vorbesc în continuare.

Prin activitățile pe care le propune, acest caiet fantastic (40 de pagini) îndrumă copilul să descopere primele noţiuni de geografie (continentele, formele de relief etc.).
În el găsim: idei pentru experimente, cartonaşe de decupat, elemente de construit și, nu în ultimul rând, abţibilduri.


Activitățile mele Montessori - Natură și botanică (4-7 ani)
Superb este și acest caiet (48 de pagini) ce îl ajută pe micuț să descopere primele noţiuni de botanică (alcătuirea frunzei, fructului şi florii, tipuri de arbori, ciclul de creştere a unei plante etc.).
Și aici vom găsi idei pentru experimente, cartonaşe de decupat, desene de completat şi colorat și abțibilduri.


Iarăși un caiet doldora de informații și sugestii de activități (72 de pagini), caiet care îl introduce pe copilaș în lumea zoologiei, îl învață să clasifice animalele în vertebrate şi nevertebrate, îi vorbește despre alcătuirea mamiferelor, păsărilor şi insectelor și îi descroe cele mai des-întâlnite specii de păsări şi de fluturi.


Frumoase, utile, inspirate și savurate de către copil sunt ideile pentru activităţi practice, ghicitorile, elementele de construit, cartonaşele de decupat și desene de completat şi colorat.
„Timpul” (48 de pagini) ne ajută să descoperim primele noţiuni despre trecerea timpului (momentele unei zile, zilele săptămânii, lunile anului, anotimpurile, starea vremii etc.).
Și face acest lucru prin intermediul activităţilor practice, al cartonașelor de decupat și al desenelor de colorat.


Am dat curs invitației din acest caiet și am ieșit în natură ca să aducem toamna în căsuța noastră.
Am comparat și observat frunze, ghinde, mușchi de copaci, dar cel mai mult ne-am bucurat de faptul că am putut studia diferențele și asemănările dintre castana sălbatică și cea comestibilă.
Singurul meu regret este acela de a nu fi avut aceste caiete și atunci când M. era mai mică - aș fi pierdut mai puțin timp cu realizarea printabilelor în limba română, cu săpatul după idei de activități practice sau cu cititul despre cum se pun acestea în practică. 
Dar mă bucur mult că le avem - am avut grijă mare de ele (M. a colorat pe ici, pe colo pentru că e înnebunită după colorat) și le vom da mai departe unor copilași mai mici, care se vor bucura tare mult de ele.

În final, mai doresc doar să felicit editura pentru curajul de a lua taurul de coarne, de a se înhăma la o asemenea muncă titanică. Poate că și alte edituri vor începe să traducă materiale educative testate și foarte apreciate în țări cu experiență în acest domeniu - tare bine ar fi să începem să dăm banii pe cărți și caiete din care copiii noștri chiar să aibă ce învăța și, mai mult decât atât, să o facă cu drag și spor! 
Pomeneam de muncă titanică deoarece proiectul editurii este unul amplu - pe lângă aceste caiete cu activități, vor ieși de la tipar (sperăm cât mai curând) o mulțime de alte materiale minunate:
  • GHIDURI MONTESSORI PENTRU PĂRINŢI
  • 60 de activităţi Montessori pentru bebeluşul meu 100 de activităţi stimulatoare Montessori
  • CARDURI recomandate de la 18 luni
  • Montessori • Recunoaştere vizuală şi abstractizare: Vieţuitoare Montessori • Asocieri: Animale Montessori • Asocieri: Fructe şi legume Montessori • Vocabular: Ustensile şi unelte Montessori • Vocabular: Familii de animale Montessori • Vocabular: Lumea plantelor
  • CARDURI recomandate de la 3 ani (de tipul "3-part cards")
  • Montessori • Lecţii de botanică Montessori • Lecţii de zoologie: Nevertebrate Montessori • Lecţii de zoologie: Vertebrate Montessori • Lecţii de anatomie Montessori • Lecţii de geografie Montessori • Lecţii de astronomie
  • KIT-uri cu litere și cifre tactile (în relief): „Descopăr literele Montessori” și „Descopăr cifrele Montessori”
O săptămână frumoasă și plină de joacă vă dorim!


2 comentarii:

  1. Super! de data asta tre sa spun "pas" din pacate. mi-ar fi placut sa le am pentru Ana, care imi arata cu fiecare ocazie ca e "altfel" decat Ioan. Am strans atat de multe materiale de cand lucram cu Ioan, iar ea nu prea le baga-n seama. ea tre sa "simta", sa vada,sa miroasa, sa aplice,etc. avem alte prioritati deocamdata, dar sper ca intr-un viitor nu fff indepartat sa ne bucuram si noi de ele, si sa aplicam ceea ce prezinta. daca nu s-o nimeri la ea, macar la Maria :). Dar parca vad ca ea o sa faca o combinatie de combinatie si o sa prinda tot din mers, fara sa-mi mai bat eu capul prea mult :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună, Camelia,
    În primul rând felicitări pt ceea ce faci și mii de mulțumiri pt ca ni le împărtășești, ești o zână pt orice mamă! E a suta oară când întru pe blogul tău și doar prima oară când iti transmit cele mai sincere mulțumiri. Am intrat pt a culege idei pt tema dințișorilor de lapte și am găsit minunata veste despre caietele Montessori de la Gama. Este o veste extraordinară cu atât mai mult cu cât mai sunt în lucru și alte materiale la aceeași editură. Te îmbrățișez cu drag și așteptăm cu nerăbdare toate postările tale.
    Carmen, mamă de 2 ori, 3 și 5 ani

    RăspundețiȘtergere

Traduceți