luni, 22 iunie 2015

"Everyone Can” (despre pian, cu Soft Mozart)

Zilele acestea împlinim 1 an și 6 luni de Soft Mozart, respectiv de studiu al pianului. 
Din prima clipă de utilizare a lui mi-am dat seama că este, de departe cea mai bună și sigură modalitate prin care putem învăța pianul (fără stresul programărilor, al timpului ce se pierde cu alergatul la meditații și, nu în ultimul timp, fără un stres financiar exagerat). 
Astăzi pot să declar că am strâns suficient de multă informație și materiale ce vă pot explica modul în care se utilizează și vă putem demonstra eficiența deosebită a sa.
Tot astăzi sper că le voi răspunde, prin acest articol, tuturor părinților care îmi adresează atât de multe întrebări privitoare la modul în care studiem noi pianul.
Fără nicio ezitare pot declara faptul că, dintre toate metodele de predare a pianului, aceasta mi se pare cea mai „child friendly”, cea mai accesibilă, motivantă și ușor de înțeles de către începători, în special de către copii (de la ani 2 ani în sus și chiar de către micuți cu dizabilități!). 

Motto-ul acestui program, Everyone Can, nu este un slogan, ci o realitate pe care am testat-o pe pielea noastră și am să vă explic imediat de ce spun asta. 
Cu o experiență de peste 30 de ani de profesorat și cercetare în domeniul pianului, Hellene Hiner (actualmente profesor la Universitatea Pedagogică din Herzen, Rusia), creatoarea Soft Mozart, a realizat un lucru remarcabil: faptul că, dacă întorci partitura clasică, de pe orizontală pe verticală, vei vedea că liniile și spațiile obținute coincid perfect cu clapele pianului! 
Imediat și-a dat seama că, dacă le va vorbi copiilor „pe limba lor”, dacă va aduce și alte „ingrediente” interesante în această ecuație, va transforma anevoiosul proces de studiu clasic al pianului, într-unul revoluționar, presărat cu multă joacă, interactiv și, ce mi se pare cel mai important, simplu, explicit, plin de logică, de sens și foarte similar cu filosofia Montessori. 

Mai mult decât atât, ea este cea spune că nu doar copiii foarte înzestrați pot învăța pianul (de aici și motto-ul pomenit mai sus).
Vă invit să ascultați cât de frumos pledează pentru introducerea muzicii în toate școlile!

Îmi place la nebunie faptul că această metodologie inversează pașii folosiți de către cea clasică, în care punctul de pornire îl constituie teoria muzicală, iar partea practică, de cântat la pian, se ivește atunci când copilul deja se va fi plictisit sau chiar intimidat suficient de mult pentru a mai continua acest proces de învățare. Ei, Soft Mozart începe cu joaca direct pe clapele pianului, iar teoria se învață pe nesimțite, ușor și lin cum nu vă puteți imagina. Copilul este entuziasmat, motivat, focusat atunci când nu îl înnebunești cu teorii, ci îl lași SĂ CÂNTE! Și, dacă există motivație, se va trezi în fiecare dimineață cu dorința de a merge la pian neîmpins de la spate.
Un alt aspect deloc de neglijat - odată achiziționat, programul poate fi folosit de către toți membrii familiei, fără costuri suplimentare! De-a lungul timpului, am văzut părinți care învață pianul alături de copil (cum este și cazul meu), dar și frățiori care învață împreună, iar acest lucru mi se pare fantastic de frumos (și deloc de neglijat pentru buzunarul părinților).

În filmul de mai jos veți vedea, concret, cum funcționează și cum se utilizează programul:


Soft Mozart beneficiază de o curriculă amplă, organizată pe multe nivele de dificultate, constând  în peste 500 de partituri interactive pentru pian, în format electronic. 
Conectăm, cu ajutorul unui cablu USB, calculatorul la pian sau claviatură (cu minim 61 de clape) și citim notele muzicale direct de acolo, cu următoarele avantaje:

~ Deja ați remarcat în filmul de prezentare faptul că se lucrează mult cu culorile (patru din cele șase variante de lucru sunt colorate) - portativul în cheia sol este verde, iar cel în cheia fa, maro.
Notele de pe liniile portativului sunt roșii, iar cele din spații sunt albastre - nici nu vă imaginați cât de repede învață copilul în acest mod, cât de repede învață „harta” pianului și poziția notelor pe liniile și spațiile portativului!

Urmăriți acest film, în care Hellene ne vorbește despre aspecte foarte interesante ale Soft Mozart:


~ Programul dispune de șase variante de lucru. 
În cinci din cele șase variante, nota curentă este, în permanență, evidențiată și adusă direct la nivelul privirii (fapt care ușurează enorm munca depusă de copilaș).
În prima, portativele sunt întoarse de pe orizontală, pe verticală, iar bulinuțele roșu-albastru, adică notele muzicale, dispun de două sisteme de notație - cel alfabetic și cel italian (folosit și în țara noastră). 
În cazul celei de-a doua notații, varianta unu, se face uz de pictograme sugestive: pentru „do”, copilul va vedea un desen ce ilustrează o ușă („door” în engleză), pentru „re” - ploaia („rain”), „mi” - oglinda (mirror) ș.a.m.d.
Aceste pictograme le folosim, la început, și pe clapele pianului (fie sub formă de stickere, fie sub forma unor cartonașe pe care le așezăm în dreptul clapelor pianului (le-ați zărit și în prezentarea lui Hellene).
În varianta cu numărul doi nu ni se mai afișează și denumirile notelor, ci vedem doar bulinuțele colorate. Stăpânirea acestei variante este cea mai importantă din procesul de învățare și pe ea trebuie insistat cel mai mult!

Variantele patru și cinci sunt identice cu unu și doi, însă ele se desfășoară pe orizontală.

De la varianta a cincea, trecem către partitura alb-negru. Aici, de mare ajutor, ne este linia verticală, galbenă, care ne atenționează la ce notă am ajuns.

Varianta a șasea este identică celei de pe hârtie, dispare linia ajutătoare, galbenă, notele nu mai „avansează” pentru a ajunge în dreptul privirii noastre, însă tot avem parte de un sprijin - o bulinuță verde luminează notele curente ce trebuie cântate.

~ Un alt element interesant este acela că suntem atenționați, de către un simpatic păianjen, ori de câte ori facem o greșeală.
~ În josul paginii ne sunt afișate timpul de execuție a piesei, precum și numărul de greșeli făcute.

~ Îmi mai place Soft Mozart și pentru faptul că nu se focusează doar pe pian - planurile de lecție propuse de Hellene sunt complexe, extrem de bine gândite și menite să îl învețe pe copil muzică, nu doar pian. Învățăm să citim notele muzicale, dar, prin exercițiile pe care ni le propune, ne dezvoltăm și simțul auditiv. Facem multe audiții muzicale (tematice, organizate), învățăm să scriem muzică, adică să scriem, la dictare, pe portativ și multe alte asemenea activități interesante și educative.
Ni se pun la dispoziție materiale audio, dar și printabile și filme motivaționale, în care personajele sunt marionete care îi învață pe cei mici că e normal și firesc să și greșim, îi învață ce este tonul, care e diferența dintre muzică și zgomot etc.

~ Deloc de neglijat sunt cele șase module/jocuri interactive ce însoțesc programul în sine. 
Urmăriți jocul "Fruit lines", care ne învață să plasăm corect notele muzicale (pe linii, respectiv spații):


~ Pe forumul Soft Mozart am întâlnit o comunitate minunată, de părinți și profesori de pian deopotrivă, care ne susținem, încurajăm și sfătuim între noi atunci când este cazul.
Acolo am găsit răspunsul la toate întrebările și neclaritățile mele și tot acolo mă întorc, cu drag, în fiecare vineri, pentru a nota, în jurnalul nostru, activitatea din timpul săptămânii în curs.
Este atât de frumos să urmărești evoluția acestor copii, iar bucuria mea crește ori de câte ori remarc profesori de pian care adoptă această metodă de predare, care realizează ce pas uriaș se poate face în studiul pianului cu ajutorul unei asemenea abordări inovatoare.

~ Un ultim avantaj uriaș pe care țin să-l menționez este acela că, în timp ce învață, partitura corespunzătoare uneia dintre mâini, programul redă linia melodică ce corespunde celeilalte mâini. Chiar mai mult decât atât, poți cânta, la pian, în paralel cu programul - setezi una dintre cele trei viteze ale sale și înveți să păstrezi ritmul corect, să execuți modulațiile și să punctezi toate detaliile piesei pe care o interpretezi!

~ Dacă sunteți interesați de această metodologie, puteți citi mai multe despre ea descărcând, gratuit (aici), cartea scrisă de fondatoarea ei, Hellene Hiner.
În urmă cu un an și jumătate, nu știam mai nimic despre pian. Știam doar că, ori de câte ori îl ascult, mă contopesc cu muzica acestuia, știam că îl ador. Spre marea mea rușine, recunosc că nu știam nici măcar ce rol au clapele negre, câte pedale are pianul și la ce folosesc ele, iar lista poate continua.
S-a întâmplat, totuși, ca M. să își dorească, foarte, foarte mult să studieze pianul. O jumătate de an ne-a bătut la cap că acesta este singurul lucru pe care și-l dorește de ziua ei.

Era și prea mică pentru ca vreun profesor să o primească la meditații, dar era și prea emotivă ca să accepte să lucreze cu altcineva decât cu mine la început. 
Și ce bine a fost ca lucrurile să se întâmple așa!
În timp foarte scurt și fără măcar să conștientizeze acest lucru, M. a trecut de la joacă la studiu constant. Ba mai mult, la un moment dat, am realizat că și eu încep să pricep tainele pianului și am prins curaj să particip chiar la recitalurile pe care Hellene Hiner le organizează de două ori pe an!
În acest an și jumătate, M. și-a dezvoltat extraordinar de mult urechea muzicală, ritmul, memoria, iar beneficiile la nivelul motricității fine au apărut la extrem de scurt timp de la intrarea ei în acest program - practic a trecut, peste noapte, la scrierea de mână! 
Dar, cel mai mare câștig e acela al încrederii în forțele proprii. Acum știe ce însemnă consecvența, munca asiduă și respectul față de cei care cântă la un instrument muzical.

Aici îi puteți urmări evoluția primului an de activitate la pian - prima ei lecțioară, evoluția în primele patru luni, respectiv un an:


În colajul de mai jos veți vedea cum folosește programul, ce jocuri improvizează și cum a învățat să „scrie muzică”:


Aici deja învață să cânte „artistic” și chiar cu ochii închiși (că doar îl adorăm pe Mozart!):


Iar în acest colaj suntem deja la 1 an și jumătate de pian:


Până și eu am făcut unele progrese... ele pot deranja urechile profesioniștilor, dar pentru mine contează doar faptul că am avut curajul să fac asta! Și am făcut-o nu la 2, 5 sau 6 ani, ci la 38!

Cu speranța că articolul meu de azi vă este util, vă mai scriu doar că, dacă vor exista solicitări, voi mai scrie articole cu explicații practice de utilizare a Soft Mozart.
Până atunci, inaugurez o nouă rubrică pe blogul meu, una ce se va numi „Jurnal de pian”, în care voi posta frânturi din activitatea noastră și din care vă puteți inspira dacă doriți să porniți și voi pe acest drum.
Dacă până nu demult, licența Soft Mozart putea fi achiziționată pentru perioade de la 6 luni în sus, de puțin timp ea se poate cumpăra pe interval de minim o lună de zile. Prețul acesteia este de 20 de dolari (se poate plăti prin PayPal, în lei, echivalentul acestei sume). Hellene Hiner oferă un discount de 5% tuturor celor care doresc să cumpere licența de la 6 luni în sus (vedeți prețurile aici). 
Pentru a beneficia de această reducere, folosiți codul cameliasoftmozart (cel pe care Hellene l-a stabilit exclusiv pentru cursanții din România).

Licența de o lună o puteți achizitiona de aici.
Mai mult decât atât, dacă sunteți harnici, dacă demonstrați că sunteți elevi sârguincioși postând activitățile și evoluția voastră în jurnalul de pe forum, participând la recitaluri, primiți (cum s-a întâmplat și în cazul nostru) burse constând în prelungiri ale licenței.

Închei recomandarea mea de azi cu un fragment din confesiunea pe care Hellene ne-o face în cartea despre care v-am vorbit puțin mai sus. Pentru mine, confesiunea ei a însemnat enorm atunci când am decis să îmi duc copilul pe calea Soft Mozart:

"When I was seven years old, I experienced my very first and most bitter disappointment. I absolutely loved music. So much so, that I even dreamed of going to music school and learning to play the piano. How joyful I was when I found out that I’d get to go there! With eager anticipation, I savored the image of my favorite preludes and waltzes simply flowing out of my fingers. But things didn’t turn out so easily [...] Music school turned out to be a total nightmare.

"For hours, I was tormented by merciless sheet music, trudging through the notes as if I were stumbling through dense jungles. My fingers refused to do what I wished; music wasn’t being made. My teacher didn’t notice all of this and commanded that I play with “expression and beauty!” Oh, is that all there is to it? Where the heck was the beauty that she was talking about? How could I hear the music I was playing when I was just trying to make my fingers hit the right keys on time? . . . "

O săptămâna frumoasă și plină de muzică vă dorim!

(6 ani și 6 luni)


vineri, 19 iunie 2015

Visul licuriciului

Pe vremea aceea, pădurile erau pline de vise. Creșteau nestingherite la umbra ciupercilor; uneori le găseai sub mușchiul verde și moale de pe scoarța copacilor, iar în diminețile răcoroase de vară stăteau tolănite pe câte o frunză de nufăr.
Frumoasă din cale-afară este această a doua carte, Visul licuriciului, scrisă de Laura Pamfiloiu! Dacă în aticolul precedent v-am vorbit despre „povești cu nasturi”, azi am să vă invit într-o lume a viselor... create de licurici!
Pe noi atât de mult ne-a impresionat gândul că licuririi sunt cei care făuresc visele, că felinarele lor strălucesc mai mult sau mai puțin în funcție de cât de mare sau mic este visul care sălășluiește în el.

Oh, și ce drăgălașe, delicate și inspirate sunt ilstrațiile create de Flavia Chiper!
Cum să nu te emoționezi, tu ca părinte, când citești următoarele rânduri:

Ziua în care s-a născut a fost cea mai fericită zi din viața părinților lui. Era mic, avea două antene minuscule pe cap, piciorușele tremurau ușor ca niște fire de mătase. Din momentul în care a venit pe lume, un zâmbet larg îi lumina fața. Avea niște aripioare străvezii, atât de subțiri, încât păreau două perdele de apă. Ce mai, era perfect!
Ne plac atât de mult metaforele inserate, cu multă dibăcie, printre rândurile poveștii al cărei mesaj poate fi înțeles ca atare sau ca o inițiere a copiilor în lume. Visele lor trebuie încurajate și susținute, frumusețea particularității fiecărui copil trebuie apreciată și valorificată corect de către părinții pe care micuții îi iau drept model.
De la fereastra licuriciului se vede întreaga pădure, așa cum prin ochii oricărui copilaș e bine să se vadă întreaga lume.
Toți cei din neamul lui erau culegători de vise, deci aștepta și el, cu mare nerăbdare, să-i crească aripioarele ca sa poată și el culege vise:

Familia de ciocănitori le prefera pe cele mici, cât niște boabe de piper, pudrate cu tuș și pline de gâdilici. 
Licuricii le culegeau doar pe cele coapte bine. Le îndesau în felinare, iar noaptea, când pădurea dormea, zburau cu ele pe la toate porțile. Visele scânteiau ca într-o ploaie de artificii.
Spre dimineață luminițele păleau, și unul câte unul felinarele se stingeau, semn că visele au ajuns la visătorii lor.
Povestea continuă frumooos de tot, dar ceea ce se întâmplă cu licuriciul nostru vă las să descoperiți de unii singuri.
Vă mai spun doar că și această carte se termină cu exerciții/jocuri de imaginație, prin intermediul cărora copiii vor duce subiectul poveștii mai departe:

~ Dacă ai culege un vis pentru părinții tai, care ar fi el?
~ Desenează și tu o pădure în care cresc vise.
Noi am recitit și frumoasa carte a lui Eric Carle, Shine with the Very Lonely Firefly, despre care am scris vara trecuta, aici.
Iar azi vom viziona (oare pentru a câta oară?) superbul film Maria Mirabela, despre care am scris în acest articol.
Ca să rotunjim frumos joaca noastră, am creat micuța noastră pădure de vise, întocmai ca în cartea ce face subiectul articolului de față.
Am pornit de la această idee și am ajuns la ceea ce vedeți!

Mușchiul de pădure (chiar dacă este artificial), crenguțele, ghindele și alte elemente ce amintesc de pădure nu puteau lipsi.
Iar o micuță instalație cu beculețe a creat întreaga magie!
Lăcașul bateriei se prinde de interiorul capacului și... puf...vraja e gata, avem zeci și zeci de licurici în casă.
Mai are rost să vă spun cât de fascinată stă M. seara, pe întuneric, și vorbește cu piticuții din borcănaș?
Sau cum ne propunem să adunăm vise mari și mici în el?
O zi cu vise frumoase vă dorim tuturor!

(6 ani și 6 luni)

miercuri, 17 iunie 2015

Povești cu nasturi

Publicate la editura Via, în iulie 2014, respectiv aprilie 2015, Povești cu nasturi și Visul licuriciului sunt două cărticele scrise de Laura Pamfiloiu, pe care, dacă încă nu o cunoașteți, vă garantez că o veți iubi de la primele paragrafe citite!

E o mare, mare bucurie să încep vă vorbesc azi despre aceste cărți și sper ca prezentările mele să vă și convingă de frumusețea lor.
Încerc să vă vorbesc despre ele în așa fel încât să nu vă răpesc mult din surprizele textului și, recunosc, îmi e destul de greu - îmi plac mult ideile, aparent simple, de la care pleacă poveștile, îmi plac la fel de mult și asocierile de cuvinte, metaforele și deznodămintele acestora.
Povești cu nasturi cuprinde trei povești - Năsturelul fermecat, Aventura unei pensule și Crocodilul cu buzunare.
Toate trei sunt fermecătoare, iar ilustrațiile Cristinei Barsony le dau o candoare aparte, le însuflețesc într-un mod tare pe gustul nostru.

Năsturelul fermecat

Un năsturel căzut într-o baltă, ruginit și degradat ca vai de el, este recuperat de către un băiețel ce îl confundă cu un bănuț.
Din ziua aceea, cei doi vor fi de nedespărțit; ei ne dau o lecție atât de frumoasă despre iubire, despre puterea de vindecare și transformare în frumos a afecțiunii și grijii față de ceea ce ne înconjoară!
De dragul băiețelului, năsturelul începe să strălucească atât de tare, încât seara îi luminează întreaga cameră!
Atunci când o vrăjitoare îi fură năsturelul, povestea dobândește suspansul acela care captează și mai mult atenția copiilor:

Într-o seară, cum stătea la geam, ascultând țârâitul greierilor, un nor mic, alb, umflat ca o gogoașă, s-a apropiat neașteptat de mult de el.
- Haide, vino cu mine, i-a șoptit norul.
Uimit, dar și foarte curios, băiatul s-a urcat pe spatele lui.
- Unde mă duci?
- Am să te duc la cel pe care-l cauți de atâta vreme.
Aventura unei pensule


Superbă este punerea în scenă a personajelor care animă această poveste!
Privim un stilou prin ochii unei pensule, o pensulă prin ochii unei șosete și tare ne mai amuzăm de situațiile create în jurul unui birou care devine „scena” pe care se desfășoară întreaga poveste.

Dintr-o bufnitură a aterizat pe podea. Apoi a început să se rostogolească repede, până a ajuns într-un colț necunoscut și întunecat. Două mașinuțe somnoroase au tresărit clipind; un nasture sidefiu și-a aprins un beculeț. O dâră de lumină a străbătut întunericul și mici fire de praf au început să danseze. De sub o coajă de nucă a ieșit un cap mic, verde.
- Cred că avem un musafir... Iar s-a mai pierdut cineva, spuse o broască țestoasă cu o voce răgușită. [...]
Pe masa unde locuiesc eu, mai st[ un stilou. E atât de serios! Tot timpul e albastru! Nu-i place să-și ude hainele, nici culorile nu-i plac. Suntem prieteni buni. Mai e și domnul Gri. E foarte neîndemânatic... și nu are deloc răbdare! Aleargă repede dintr-un colț în altul și mereu își rupe vârful.
Crocodilul cu buzunare


Aceasta este povestea ce ne-a plăcut cel mai mult! Crocodilul acesta atât de dulcic este cel mai mare „colecționar” de amintiri! După părerea mea, el funcționează asemeni creierului uman, burdușit de „buzunărașe” în care păstrează milioane de amintiri.

Crocodilul purta o haină în carouri, cu multe, foarte multe buzunărașe. Fiecare se închidea cu câte un năsturel colorat. Dintr-unul dintre buzunare ieșea miros de cozonac...
- Ce ai acolo? am întrebat curios.
- Oooh, aici am făcut pentru prima oară prăjituri cu bunica, răspunse crocodilul și scoase din buzunar o fotografie șifonată. [...]
- Dar acolo, în buzunarul mov, ce ai? Eram din ce în ce mai curios.
- Aici am fost prima dată la mare... a răspuns, râzând, crocodilul. Uite, tata mi-a luat un colac roșu. Îmi era cam mic, mă tot răsturnam cu el în apă... ce mai râdeau frații mei...! [...]
- Asta ce mai e? am întrebat.
Crocodilul scoase dintr-un alt buzunar o muzicuță argintie și strălucitoare ca o monedă nou-nouță.
- Vrei să-ți cânt ceva?
Am dat din cap. Cântecul a ieșit din muzicuță și a zburat prin aer, vesel și jucăuș, apoi s-a oprit într-un colț al camerei. [...]
- Ah, era să uit... a zis el și a scos din alt buzunar un aparat foto instant. La dus la ochi, a apăsat un buton; aparatul țăcăni scurt, apoi scoase o fotografie.
- Perfect. Acum vei locui și tu într-un buzunar, aici, lângă cozonac... E frumos ca tine. Mulțumesc pentru prăjitură.

Deloc de neglijat sunt propunerile de joacă, pe care le găsim la finalul cărții! 
Cei mici sunt invitați să explice cum s-ar simți dacă la ușa lor ar bate diverse animale, sunt provocați la a-și imagina ce ar face cu un nas roșu, lung și ascuțit, găsit pe stradă, să scrie o amintire legată de bunici, un gust, un cântec, o vacanță și lista continuă în această notă.
Într-un articol proxim am să vă prezint și Visul licuriciului, o carte pe care nu o puteți rata - frumoasă, educativă, caldă, emoționantă, minunată!

(6 ani și 6 luni)

vineri, 12 iunie 2015

Over in the Meadow

Acum două veri, când ne delectam cu Over in the Ocean, am descoperit cartea Over in the Meadow (scrisă și ilustrată de Jill McDonald).
Este a treia vară în care fredonăm cântecelul Over in the Ocean dar, de data aceasta, avem și cărticica în care găsim toate versurile lui, plus niște ilustrații ca un vis de frumoase.


Îl puteți asculta pe Youtube, îi puteți învăța versurile, iar dacă doriți să aveți și cartea, am să v-o descriu azi în câteva rânduri.
Este un răsfăș pentru toate simțurile - are 24 de pagini realizate din carton gros si lucios, ilustrațiile sunt vii, frumoase, bune nu doar de admirat, ci și de mângâiat, iar formatul ei este potrivit pentru mâinile unui copil (247mm x 257mm).
Ceea ce învață copiii din ea este, în esență, număratul în engleză și folosirea unor verbe și adjective ce caracterizează anumite animale (bumpy mother toad and her baby basking in the sun, a hairy mother spider and her ten children spinning webs in a den etc).
CD-ul este, și el, o micuță comoară deoarece, pe lângă varianta pe care o putem vedea pe Youtube, include și una din care versurile lipsesc (deci, copiii le citesc din carte și le cânta pe fundalul sonor). Cea de-a treia versiune existentă pe CD este aceea în care versurile sunt scrise în josul paginii și, pe măsură ce melodia avansează, o biluță galbenă îi indică celui mic cuvântul pe care trebuie să-l cânte.
Suntem invitați să pătrundem și în lumea virtuală a Barefoot Books, unde vom descoperi alte și alte minunății pe care copiii le adoră!
Dacă s-ar putea, am aduce toată această colecție de cărți în biblioteca noastră! Sunt atât de frumoase, vesele și ne dau un imbold uriaș în învățarea englezei.
O zi frumoasă și copii fericiți să aveți!

marți, 9 iunie 2015

Animalele din continente (joc drag!)

În sezonul cald, cheful nostru de a învăța despre animale este infinit mai mare decât în alte perioade ale anului. 
Din acest motiv, chiar dacă știam de prin iarnă despre apariția acestui joc, abia acum l-am scos din dulăpiorul secret, în care păstrez „comorile” pentru M. 
Știu că vara aceasta ne vom juca și vom învăța multe cu ajutorul setului Animalele din continente, pe care îmi face o uriașă plăcere să vă anunț (în cazul în care nu știați acest lucru) că este o ediție reeditată a jocului de cărți creat de celebrul I.Nicolau, un joc ce ne-a bucurat nouă, părinților, copilăria. Felicitări D-Toys pentru inițiativă!!!
Multe explicații nici nu necesită această prezentare, având în vedere faptul că deja știm cu toții cum se utilizează, cât de frumoase și de educative sunt cărțile acestea de joc.
Nu știu dacă am vreo șansă să pornesc în vreun soi de căutare a timpului pierdut, însă sunt pe deplin conștientă că acest joc funcționează, în cazul meu, precum o veritabilă madlenă proustiană!
Și ador să o duc și pe M., măcar prin intermediul acestui joc, în copilăria mea, în lumea aceea în care, cu atât de puține jucării, eram atât de fericiți! 

Am să vă spun doar că această ediție își merită bănuții - cutia (cu dimensiunile de 22x22x4,4 cm) și tabla de joc sunt realizate din carton gros și rezistent. 

Iar când am atins cărțile de joc, mi-au tremurat mâinile de emoția provocată de atâtea amintiri frumoase!
Culorile sunt vii, frumoase, informațiile de pe cărțile de joc au rămas la fel de interesante și atrăgătoare pentru cei mici, deci joaca este garantată!
În fotografiile următoare veți putea observa detalii de pe tăblița de joc (față și verso):
Mult spor la joacă frumoasă vă dorim și, dacă aveți și voi recomandări asemănătoare cu a mea, nu ezitați să ne dați de veste!

joi, 4 iunie 2015

„Sticluța vie a Elei” și un nou început

Au trecut trei ani și jumătate de când căsuța noastră virtuală își deschide larg ușile și vă poftește să-i treceți pragul. În tot acest timp, îmi imaginez că mulți dintre voi v-ați întrebat ce semnificație are numele acestui loc al nostru.
Ei bine, adevăratul sens al cuvântului „a crea” l-am descoperit la scurt timp după nașterea M-ei. Ea mi-a dat curajul, mi-a insuflat dorința și m-a pus în fața nevoii de a crea în permanență - cred că foarte multe mămici se regăsesc în mine atunci când spun că, pentru a-mi îmbrăca puiul, pentru a-l educa, pentru a-i oferi necesarul, un mediu decent și cald în care să crească, am trecut prin zeci și zeci de „meserii”: pentru ea am fost și continuu să fiu educator, bucătar, croitor, actor , profesor de engleză, matematică și pian (ce se mai distrează ea atunci când folosește acest apelativ în joaca noastră!), pictor, doctor de suflet și stomăcel și câte și mai câte altele!

Țin minte că, atunci când a început să-i crească părul, din cauza faptului că nu găseam de cumpărat agrafe și elastice drăguțe (care să nu implice plastic, culori țipătoare și materiale sintetice), mi-am făcut curaj și am început să-i confecționez, de una singură, accesoriile de păr.

Așa a început totul, cu agrafe de păr! 
Treptat, am ajuns să-i creez materialele didactice și, în februarie 2012, lua ființă acest blog, care se dorea, și el, a fi un spațiu în care nu doar creierul să creeze, ci și mâinile.
Îmi amintesc cu atâta drag de primele figurine din argilă polimerică, pe care le-am modelat pentru a anima lecturile cărților noastre preferate! Și, Doamne, câtă bucurie am trăit atunci când, din mâinile mele au ieșit primii spiriduși-compozitori  și primele căsuțe ale lor (Povești din Pădurea Muzicală)!
Reacțiile pe care le-am stârnit cu acest blog au fost unele dintre cele mai diverse - am fost mult încurajată de Raluca, cea care m-a și convins să fac publice lecțioarele noastre, dar am avut parte și de multe critici și sprâncene ridicate. 
Singurul lucru ce contează însă, este faptul că, nebunia aceasta a mea a inspirat. Ea a dat aripi și altor mămici, le-a încurajat să își depășească fricile și momentele de neîncredere - în timp, unele dintre ele mi-au devenit prietene-surori și pentru asta îi voi mulțumi lui Dumnezeu toată viața.

Ei, după acest preambul, vă aduc înspre miezul articolului de azi, înspre „începutul” pe care îl pomenesc în titlu. Azi, atelierul nostru își mai deschide o ușă, pe cea în spatele căreia se găsesc lucrușoare ce pot ajunge fizic, nu doar virtual, la toți doritorii.
Din acest moment, pe bara de sus a blogului, va exista rubrica „My work of heart”, în care, din când în când, voi expune creații de-ale mele ce pot fi achiziționate de către cititorii mei.
Din varii motive, nu voi lucra pe comandă și nici nu voi acapara foarte mult din spațiul blogului, voi vinde doar ceea ce creez în puținul timp ce îmi rămâne după ce bifez toate treburile cotidiene, deci nu voi „deturna” în vreun fel profilul acestui blog. Și, ca să rotunjesc frumos utilitatea lui, cu toți bănuții strânși în acest fel voi cumpăra cărți și/sau materiale pe care le voi prezenta pe blog.
Startul în această nouă activitate îl dau cu „Sticluța vie a Elei”, un borcănaș din sticlă, îmbrăcat, cu mult drag, în argila polimerică, „sticluță” pe care am creat-o din iubire pentru cea mai recentă carte scrisă de doamna Victoria Pătrașcu și ilustrată de Cristiana Radu, Ela cea fără de cuvinte.
În interiorul acestei „sticluțe”, cei mici vor descoperi o lumânare cu baterie (ce se poate schimba după consumare), dar și două răvașe tipărite pe hârtie delicată de calc (pe unul dintre ele vor găsi un citat-cheie din cartea Elei, iar pe celălalt, un mesaj de la mine, creatoarea acestei căsuțe).
Pe timpul serii, borcănașul se poate transforma într-o frumoasă lămpiță de veghe, iar ziua cei mici pot aduna aici bilețele cu toate cuvintele frumoase pe care le aud, cu toate cuvintele noi pe care le învață sau pot face așa cum am făcut noi, pot trece în revistă cuvintele frumoase din povestea Elei, le pot învăța semnificațiile, le pot pune în context, iar mai apoi, le pot elibera în momente critice, în care se simt jigniți sau nedreptățiți în vreun fel.
Mulți micuți s-au îndrăgostit de pisicuța din poveste, deci nu am uitat să o așez și pe ea în acest tablou, mai precis pe capacul borcănașului.
Pătrățelele mărunțele (de aproximativ 5 mm), așezate ca într-un puzzle, sunt litere ce alcătuiesc cuvinte pe care le-am regăsit în paginile cărții. Fiecare asemenea literă a fost decupată, prelucrată și bibilită manual.

Dacă vă aflați în București, le puteți vedea, atinge și cumpăra din magazinul-librărie pe care eu îl ador și în care autoarea și ilustratoarea cărții ce mi-a servit drept inspirație se joacă adesea cu cei mici, Merlin Books & Toys
Dacă sunteți în provincie, îl puteți comanda direct din magazin (de aici).
Borcănașe au fost în număr de șapte, înțeleg că patru deja s-au vândut, deci mai există trei de vânzare.

O zi frumoasă, cu multă sănătate și veselie vă dorim!

miercuri, 3 iunie 2015

Noi extrageri - concursul „Povești din Pădurea Muzicală”

Întrucât două dintre câștigătoarele premiilor oferite de autoarea Poveștilor din Pădurea Muzicală, Cristina Andone, nu și-au revendicat premiile, am făcut o nouă extragere. 

De data aceasta, numerele 53, respectiv 4 au ieșit câștigătoare.
Felicitări, Anamaria Roxana Turcu și Irina Marin! 
Vă rog frumos să îmi trimiteți, pe adresa blogului (micatelierdecreatie@gmail.com), în maxim 48 de ore, datele necesare expedierii coletelor.

Zi frumoasă cu muzică și lecturi minunate vă dorim!

Traduceți