luni, 9 februarie 2015

Ela cea fara de cuvinte

Ela cea fara de cuvinte  (editura Cartea Copiilor) e genul de carte pe care o citesti si la care continui sa te gandesti cateva zile la rand, scormonind dupa noi si noi intelesuri ale ei.
E una dintre cele mai bogate in semnificatii carti pe care i-am citit-o vreodata fiicei mele, e cartea care vad ca si pe ea a pus-o pe ganduri si pe marginea careia continua sa puna si acum, dupa trei zile de la prima lectura acesteia, intrebari cu duiumul.
Si cata nevoie are literatura romana pentru copii de asemenea texte! Victoria Patrascu scrie povestea Elei cu o inteligenta aparte, cu tact, umor, emotie, meticulozitate si precizie de chirurg (fiecare cuvintel fiind plasat pe filele acestei carti cu multa atentie), dar imbracate intr-o simplitate a firului narativ perfecta.
Si nimic nu putea completa mai bine acest text decat ilustratiile atat de sugestive, migaloase, frumoase, delicate si puternice in mesaj, ale Cristianei Radu.
Simplitatea aceasta (aparenta) o face accesibila atat copiilor mai mici, cat si celor mai maricei: ai in fata o poveste ce, copilului mic ii ofera exemple de conduita si limbaj pe care sa NU le foloseasca, iar celor mai mari le vorbeste despre puterea cuvintelor, ii invata cum acestea pot sa vindece sau sa imbolnaveasca, cum ele pot intina sau aduce lumina in vietile si sufletele noastre. Ii invata sa iubeasca si sa pretuiasca omul de langa ei, dar si sa isi cultive propriul interior cu toata seriozitatea.
Parintilor le dovedeste sau le aminteste de sfintenia cuvintelor, de faptul ca acestea, folosite in contexte nepotrivite, pot ruina viata unui om.

Ce este in ziua de azi un cuvant? Ce valoare are el? Ce putere au cuvintele (rostite si nerostite)? Poate cineva salva o limba de la pieire?
Ceea ce am retinut eu si imi sta pregnant in suflet este exemplul Elei, ea e dovada faptului ca cei mici, copiii nostri, sunt salvarea cuvintelor, pazitorii lor!
De asta Ela este "muta". De asta nimeni nu reuseste sa-i smulga vreun cuvintel, in ciuda faptului ca e perfect sanatoasa si nu ar avea niciun motiv sa nu vorbeasca.
Iata inceputul cartii, in lectura M-ei:


Intr-o lume invadata de violenta fizica si verbala, Ela iubeste si pretuieste, cu adevarat, cuvintele:

Prea multe cuvinte. Se rostogolesc si alearga de colo-colo ca niste animale fara stapan. Se izbesc de asfaltul strazilor, de zidurile blocurilor, se scurg pe geamurile masinilor, topaie de-a valma prin magazine, uneori se musca unele pe altele si, intr-un final, mor istovite. Mor fara casa. Nimeni nu le mai iubeste, nimeni nu le mai asculta cu adevarat. Nimeni nu le mai cauta sensul. Nimeni nu le mai da adapost. 
Cuvintele, lungi sau scurte, usoare sau complicate, nu-si mai gasesc culcusul in mintea si sufletul nimanui. Pentru ca, desi toti ceilalti aud si vorbesc, sunt mai muti si mai surzi decat Ela.
Ela era muta. Dar era muta doar pe dinafara, pentru ca pe dinauntru vietuiau toate vorbele pe care nu le rostise vreodata. Le pastrase in ea ca intr-o sticluta vie. Pentru ca le iubea. Cu adevarat. Le aparase intotdeauna de zgomotul din ce in ce mai puternic al lumii, le protejase de moarte.

Daca primul nostru impuls va fi acela de a spune ca fragmentul de mai sus ascunde in el prea multa intelepciune pentru un copilas, eu spun sa nu ne subestimam micutii: chiar daca nu vor pricepe in mod "palpabil" ce vor aceste cuvinte suparate, subconstientul lor va asimila informatia cum ca, vorbele acestea ce par a musca din hartie, musca si din sufletul celui caruia i le adresezi, deci trebuie sa le alegi cu mare grija atunci cand le folosesti.

Intregul text, incepand chiar din titlu, este impanzit de contraste: Ela este "fara de cuvinte", dar ea este mai bogata in cuvinte decat oricare alt personaj din carte, aceasta fetita este supusa la atacuri verbale dure, mai dure decat poate urechile voastre ar dori sa auda, dar ea e senina, imperturbabila si atat de frumoasa si gingasa!
Insusi inceputul cartii este dur si nemilos: "Ela era muta." Urmeaza calificativele pe care ceilalti copii i le adreseaza, cu absolut nicio remuscare sau retinere, acestei fetite: "proasta", "handicapata", "surda", "muta":

- Surda, oarba, muta, ce conteaza? spuse nepasatoare blonduta. E handicapata. Asa mi-a spus mama. Handicapatii sunt prosti, Toti.
Vedeti voi, dragii mei, daca facem un exercitiu de sinceritate, vom sesiza imediat faptul ca greselile nu le apartin copiilor, ci acelora care ii educa, in primul rand parintilor, care intr-o viata de limitari (numiti-le voi cum doriti) gandesc in felul acesta atat de eronat si de daunator tuturor celor din jurul nostru! 
Autoarea nu intervine in niciun fel, ne aduce in fata o realitate rece, cruda, dura, nemiloasa si nedreapta, din care trebuie sa invatam faptul ca aceste apelative nu au voie sa fie folosite in sens peiorativ, pe post de jignire, lume aflata in totala opozitie cu un suflet de copil inocent frumos din cale-afara si atat de bogat:

Ela nu scoate o vorba. Deseneaza cu degetul un elefant pe nisip. E un elefant mic, cenusiu, cu o trompa lunga. De coada elefantului sta agatat un soricel, iar de soricel sta agatata o pisica. Pisica nu are decat o ureche. Cealalta si-a pierdut-o intr-o lupta pe acoperisul casei. E o pisica viteaza, Ela o cunoaste pe pisica asta. Uneori doarme si toarce pe inima ei. In loc de coada, pisica are un peste lunguiet si lucios. E un peste intelept si tacut care a fugit din mare. A fugit in lume. In lumea Elei.
Personal, admir curajul nemaipomenit al autoarei de a aborda o asemenea tema si de a folosi, fara machiaj, cuvintele mai sus mentionate. Da dovada de un simt civic nemaipomenit, de multa dorinta de a aseza cuvintele acestei limbi la locul lor cuvenit, fiecare cu adevarata lui menire si folosinta.
M. nu cunostea cuvantul "handicapat" si i-au curs lacrimile atunci cand i l-am explicat. Haideti, dragii mei, sa nu irosim acest prilej, ci sa profitam de el, sa asezam in sertarele corecte ale capsoarelor copiilor nostri, niste cuvinte prea des, prea eronat, prea distorsionat folosite.
Si, daca mai intalniti parinti ignoranti si limitati, poate ii trimiteti sa citeasca marturii ale parintilor copiilor cu asemenea probleme de sanatate (precum aceasta sau acestea). Cine stie, poate aveti sansa si bucuria de a fi schimbat macar o mentalitate!

Un alt contrast nemaipomenit de interesant si plin de maiestrie se regaseste in modul in care autoarea si ilustratoarea isi dau mana in aceasta carte: textul oglindeste ceea ce se afla in experiorul Elei, iar ilustratiile reflecta interiorului ei. Arta o veti recunoaste atunci cand veti ridica ochii din text si veti citi si cuvintele care impanzesc ilustratiile (aparent fara vreun scop precis). 
Ei bine, cuvintele acestea, de "sus" sunt tot ceea ce NU sunt cuvintele care ii sunt adresate Elei "jos", in textul scris.
Tot ce ati citit si auzit despre Ela pana acum se transforma, in lumea ei interioara, in cuvinte precum: noi, acasa, dor, mama, cantec, drag, luminoasa, dincolo de nori, reverie, toleranta, jucaus, siguranta, dragoste, intelepciune, intelegere, compasiune, adancime, poveste, delicatete, speranta.
Cartea este un strigat venit din interiorul unui om si indreptat catre interiorul tuturor celor care au deschiderea sa il inteleaga: strigatul acesta vrea sa scoata din noi tot ceea ce e mai luminos, mai frumos si mai corect - doar asa putem fi exemplu bun copiilor nostri. Copiii nostri sufera din cauza alegerilor proaste pe care le facem noi, adultii si, iata, trebuie sa vina Ela care, in mutenia ei, ne povesteste despre iubire (fata de semeni, fata de limba vorbita), despre respect si alte valori atat de importante umanitatii.

Sub ochii nostri, povestea devine tot mai emotionanta, mai luminoasa, mai plina de speranta si mai senina: un baietel cu sapca rosie ii castiga Elei increderea si ii devine prieten de joaca si de suflet. 
Dar nu va spun mai multe, ci va las placerea si bucuria descoperirii deznodamantului.
Va mai spun doar ca finalul este deschis, lucru ce pe noi ne-a bucurat foarte mult: M. a putut continua povestea dupa placul inimii ei, deci povestea nu se va incheia niciodata.
Priviti si voi cat de pozitiva, plina de emotie si speranta este ultima ilustratie din carte - din aceste doua pagini isi iau zborul catre noi cuvinte precum: 
soare, vis, ne jucam, gingasie, dansez, vorbeste, implinire, viu, mirare, inima, fericire, doresc, pot, frumos.
Vedeti ce carte minunata, scrisa si ilustrata de doua romance extrem de talentate a aparut pe piata din tara noastra? Stiu ca acest lucru va bucura tare mult, dar va mai dau un motiv de bucurie: daca doriti ca exemplarele voastre sa fie semnate de catre autoare si ilustratoare, ba chiar sa "comandati" cate o dedicatie pentru puiutii vostri, puteti obtine aceste lucruri cumparand cartea la Merlin.
Noi am lucrat in familie pe marginea acestei carti: M. a desenat cu betigasul in nisip(ul Kinetic), iar tati a jucat rolul baietelului cu sapca rosie, deci el a desenat aripile pisicii.
Povestea Elei este, intr-o foarte mare masura, si povestea M-ei, care pana aproape de varsta de 5 ani, nu a comunicat verbal (decat cu o singura exceptie) cu nicio persoana straina de familia noastra. Toate insistentele noastre se loveau de raspunsurile ei: "Sunt prea emotionata" sau "Nu am ce sa le spun, mami"...
Cunoscand-o acum pe Ela, se bucura atat de mult ca mai sunt pe lumea aceasta copilasi care simt si traiesc interior ca si ea si care, mai mult decat atat, au o reactie similara cu a ei atunci cand sunt jigniti de catre alti copii. 
Nu voi uita niciodata cum a reactionat atunci cand un baietel a spus despre ea: "Ce proasta e!", doar pentru ca M. a refuzat sa-i raspunda la o intrebare pe care i-o adresase pe un ton necivilizat.
Tocmai de aceea, m-am gandit sa dau si forma fizica acelei "sticlute vii", in care Ela isi pastreaza cuvintele frumoase: am imbracat un borcanas in argila polimerica, iar in interiorul lui, pe multe, multe bucatele de hartie, am scris toate cuvintele frumoase pe care le-am regasit in paginile cartii.
Azi ne vom ocupa de trecerea in revista a fiecaruia dintre ele, de explicarea si punerea lor intr-un context si vom incerca sa facem exercitii de eliberare a lor si in momente critice, in care suntem jignite sau traim gustul amar al vreunei nedreptati.

O zi cu multa intelepciune si lecturi frumoase va dorim!

(6 ani si 2 luni)

Nota: "Casuta" din argila polimerica este unicat, iar copierea modelului acesteia, in scopul comercializarii ei sau a expunerii de fotografii in mediul public este interzisa.

Later edit: Povestea Elei nu ii da M-ei pace, iar ilustratiile din aceasta carte sunt o provocare uriasa pentru ea. Stiti deja cat de mult ii place sa se joace de-a ilustratorul, deci nu mai trebuie sa va explic motivul pentru care deseneaza, pe banda rulanta, Ele, pisicute cu o singura ureche si soricei simpatici:
Cand mi-a aratat schita aceasta, la care lucreaza, mi s-a taiat respiratia - a sters mult cu radiera, cartonul a suferit destul de mult, dar nu s-a lasat pana cand desenul nu a prins forme asemanatoare celor din carte:

12 comentarii:

  1. Draga mea, si eu am ramas muta in fata acestei povesti minunate, de abia astept sa o citim si noi! Felicitari scriitoarei si ilustratoarei care ne-au daruit aceasta carte comoara! Ma inclin cu respect in fata priceperii si maiestriei tale de a te juca si modela argila polimerica. Casuta voastra este minunata, e magica!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur foarte mult ca iti place atat de mult cartea, draga Alina! Una dintre fetitele tale este la scoala, sunt sigura ca tare bine ii va prinde modelul Elei.
      Va imbratisez si iti multumesc din suflet <3!

      Ștergere
  2. Foarte frumoasa ideea sticlutei si articolul tau, Camelia! Felicitari si de-abia astept sa ajunga si la mine cartea celor doua frumoase autoare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cat de mult ma bucur ca va place ideea sticlutei (ea poate fi improvizata din absolut orice material, important e ca micutii sa priceapa scopul ei).
      Sa aveti o lectura minunata si pliiina de intrebari care mai de care!

      Ștergere
  3. Oooo...e a patra carte a d-nei Victoria Patrascu prezentata aici atat de minunat !Pe noi ne-au fascinat si celelalte: Aventurile unui fir de nisip, Stejarul pitic cel mai bun tatic si Ziua in care a fugit somnul Felicitari autoarei si multe complimente pentru maiestria cu care ati realizat casuta! Aaaa....si ilustratiile sunt incantatoare, cand deschizi cartea desenele iti " vorbesc" despre talentul Cristianei Radu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ana Maria, cartile dnei Victoria Patrascu sunt nepretuite, ai dreptate.
      "Aventurile unui fir de nisip" ii apartine Anamariei Constantin Lembrau, e superba si aceea!

      Ștergere
    2. Asa este! Mi-am reamintit, am incercat sa corectez greseala, am sters de doua ori si tot gresit am scris la comentariul.

      Ștergere
    3. Hihihi, nu e nicio problema, draga Ana Maria :).

      Ștergere
  4. Ce carte frumoasă! E așa scumpă micuța M. și citește foarte bine. Felicitări pentru activitățile minunate pe care le faci! Tare mi-aș dori să realizez și eu măcar jumătate din ceea ce faci tu :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce draguta esti, Simona! Sa stii ca nici eu nu fac destule, tot timpul constientizez ca as putea face mult mai multe pentru ea... Totusi, e bine ca ne straduim, ca vrem, iar copiii vad efortul nostru.
      Te imbratisez cu drag si iti urez spor in toate!

      Ștergere
  5. O dragelor ce bucurie mare sa ne prezentati aceasta carticica.Maia prin entuziasmul sau a transmis o sincera incurajare pentru toti copilasii care nu vorbesc sau care inca nu citesc asa cum le cer adultii sa o faca.Pentru ca zilele acestea si eu sunt fara voce placerea a fost de doua ori mai mare sa ascult vocea Maiei cu o intonatie atat de reusita pentru varsta ei.Pupici si spor la toate activitatile voastre.��

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga de tine, Georgiana!!! Sper ca esti mai bine si ti-a revenit vocea!
    Te imbratisam cu mult drag si iti uram multa, multa sanatate <3.

    RăspundețiȘtergere

Traduceți